Răspunsuri

2014-05-20T16:56:17+03:00
Noaptea de decemvrie este o meditaţie pe tema poetul şi poezia şi exprimă drumul poetului de la estetica romantică la cea simbolistă. Este sugerată ideea că naşterea conştiinţei estetice simboliste este un proces de evoluţie a eului, un model de cunoaştere a lumii, o necesitate legică, generată de aspiraţia spiritului spre absolut.Nucleul îl constituie cele trei ipostaze ale eului poetic, care generează cele trei dimensiuni ale universului poetic.Ipostaza poetul sugerează cunoaşterea senzorială, exterioară, critico-obiectivă, socială, aderenţa sa la o estetică realistă, militantă, angajată social. Poetul este o conştiinţă socială, aşa cum a fost Macedonski, care scria pamflete antidinastice în ziarul Oltul, iar universul poetic este sugerat prin simbolul odaia: „E moartă odaia şi mort epoetul”. Această moarte a eului poetic: „Poetul, alături, trăsnit stă de soartă” este generată de condiţiile social-istorice. Tatăl lui Macedonski a fost ministru de război în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Lovitura de stat, care a dus la îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza, a adus decăderea familiei Macedonski. De aici imagini ce amintesc de Vasile Alecsandri, care, în poezia Iarna, sugera acelaşi climat politic:„Pustie şi albă e-ntinsa câmpie…Sub viscolu-albastru ea geme cumplit…Sălbatică fiară, răstriştea-l sfâşie —Şi luna-i priveşte cu ochi oţelit…”Acest climat social nefavorabil determină moartea poetului militant, aşa cum şi Eminescu părăsea treptat poziţia patruzecioptistă: „Un haos, urgia se face cu-ncetul”. Macedonski este silit să părăsească conceptul de poet, conştiinţă socială militantă şi de poet al idealurilor patruzecioptiste.Ipostaza emirul este adusă în mod simbolic de „un arhanghel de aur”ş\reprezintă dimensiunea romantică a universului poetic, sugerată de simbolul Bagdadul. Romanticii considerau Bagdadul oraşul basmului oriental al celor „1001 de nopţi”, locul de evaziune într-un decor mirific, din faţa realităţilor sociale.Emirul este un erou excepţional în împrejurări excepţionale, de basm, aşa cum îl visau romanticii: „Şi el e emirul, şi are-n tezaur, /Movile înalte de-argint şi de aur, / Şi jaruri de pietre cu flăcări de sori; / Hangiare-n tot locul, oţeluri cumplite — /In grajduri, cai repezi cu foc în copite, /Şi-ochi împrejuru-i — ori spuză ori flori”.Tema, subiectul, eroii ne apar structurate pe conceptul romantic de lume de vis: „Şi el e emirul, şi toate le are. ../E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu, / Dar zilnic se simte furat de-o visare…”. Visul pe care-1 nutreşte emirul este de a ajunge la Meka, pentru mahomedani cetatea sfântă, unde se găseşte mormântul lui Mahomed, prorocul musulman. Pentru a-şi realiza visul şi datoria faţă de credinţa sa: „Spre Meka-1 răpeşte credinţa — voinţa, / Cetatea prea sfântă îl cheamă în ea, / Ii cere simţirea, îi cere fiinţa, /îi vrea frumuseţea — tot sufletu-i vrea — /Din tălpipână-n creştet îi cere fiinţa”. Meka este cetatea ideală, un simbol al universului poetic, ca o exprimare a conceptului de poezie pură. Drumul prin pustiu al emirului este simbolic şi sugerează viaţa săracă, pe care a dus-o poetul: „…ş-acea duşmănie /De lupi care urlă”. înainte de a pleca la drum, emirul întâlneşte în mod simbolic, la fântână, un drumeţ cerşetor. în deşert, toţi însoţitorii emirului mor, iar el, când ajunge la capătul puterilor, vede năluca cetăţii ideale: „Ca gândul aleargă spre alba nălucă, / Spre poamele de-aur din visu-i ceresc”…, însă nu poate ajunge la ea: „Dar visu-i nu este un vis omenesc”.Ipostaza drumeţul pocit este simbolistă, fiindcă în lumea conştiinţei de sine toate se inversează. Valorile din lumea materială devin nonvalori; ce este frumos, bun şi drept, devine pocit, strâmb. De aceea „drumeţulpocit nu este decât dublul emirului în oglinda fântânii, adică a conştiinţei de sine. Este „sosia”, pe care o găsim în Rondelul rozei ce-floreşte, imaginea poetului despre sine, când ajunge la sfârşitul vieţii: „Şinu mai e viaţa grozavă / Deşi mi-a brăzdat tot obrazul”. Acestei ipostaze îi corespunde un alt univers, reprezentat prin simbolul Meka. Este, de fapt, sugerarea dimensiunii simboliste a universului poetic macedonskian, ca o exprimare a conceptului de poezie pură, aşa cum îl vom găsi în Poema rondelurilor. Meka este lumea interioară a conştiinţei de sine, reprezentată de simbolul fântână şi înseamnă o altă concepţie despre poet şi poezie. Poetul nu mai este un prinţ, un emir al poeziei, iar poezia nu mai este o evaziune în vis ca în estetica romantică. Poetul devine o conştiinţă, un centru de corespondenţă între om şi univers, poezia este o emanaţie a acestei conştiinţe. în Rondelul apei din grădina japonezului, este sugerată concepţia sa despre poet şi poezie, în perspectiva simbolismului instrumentalist. Aşa cum japonezul aşază cu măiestrie bolovanii, spre a obţine o muzică a apei, care curge, tot aşa poetul aşază vocalele şi consoanele, spre a obţine o nouă armonie a universului :* 

2 5 2