Răspunsuri

2014-05-19T09:51:40+03:00
   Pentru un popor ca al nostru, căruia i s-a contestat de atâtea ori şi i se mai contestă şi azi legitimitatea şi autenticitatea istorică în ţinuturile vechii Dacii, leagănul etnogenezei şi dăinuirii sale, conştiinţa originilor, a nobilei plămade din care se trage, a jucat un rol important în constituirea conştiinţei de sine. Aceasta a fost determinată şi de o împrejurare geopolitică: situarea ţării noastre la răscrucea unor mari drumuri europene, la interferenţa dintre civilizaţia occidentală şi cea orientală, ceea ce a determinat, încă de timpuriu un puternic sentiment al originilor şi al identităţii sale naţionale - pârghie esenţială de autoconstrucţie istorică a specificităţii sale spirituale, de afirmare a unor valori psiho-spirituale ce au stârnit admiraţia, interesul, solidaritatea şi sprijinul opiniei publice internaţionale1.În constituirea spiritualităţii specifice a fiecărei comunităţi umane, a ceea ce numim identitatea inconfundabilă a unui popor, există un origo, un set de valori arhetipale în care mitul şi conceptul istoric, legenda şi istoria interferează şi parţial coincid. Pentru noi există două asemenea momente matriciale, de geneză.Din plămada nobilă a etnogenezei noastre, ideea romanităţii a fost cu deosebire cultivată secole întregi de către românii de pretutindeni şi difuzată larg în toate straturile poporului pe cale orală, iar din secolul XVI şi pe calea cuvântului tipărit - ceea ce a constituit un moment de răscruce în trezirea şi dezvoltarea conştiinţei naţionale2. Din ideea romanităţii, care este, în primul rând, ideea descendenţei, “din coloniştii romani transplantaţi în Dacia”, decurg logic o serie de idei înrudite şi adiacente, complementare alcătuind toate conceptul istoric de romanitate, cum ar fi: “ideea stăruinţei elementului roman în Dacia după retragerea administraţiei imperiului, ideea unităţii de neam a românilor din întregul cuprins al fostei provincii romane, în accepţiunea întinderii ei etnico-geografice mai largă decât cea strict politico-administrativă; ideea esenţei romane a unor obiceiuri, datini şi credinţe populare”3.Cei mai de seamă reprezentanţi ai vieţii politice şi spirituale - de la Ioniţă cel Frumos, din dinastia Asăneştilor, ce a domnit în veacul XII asupra Imperiului vlaho-bulgar4 până la Ion Heliade Rădulescu şi ceilalţi cărturari şi revoluţionari ai perioadei paşoptiste, ai luptei pentru unire şi pentru independenţă naţională - au susţinut cu mândrie şi simţ patriotic ideea romanităţii poporului nostru - iar poziţia lor fermă şi consecventă a fost necesară spre a ne afirma în planul istoriei europene şi a comunităţii naţiunilor5, spre a combate şi a respinge - aşa cum am menţionat deja - tendinţele şi curentele ce contestau romanitatea şi continuitatea istorică.Romanitatea sud-dunăreană a fost şi mai este controversată, dar nu se poate contesta faptul că într-o anume epocă ea a constituit o realitate, un principiu de cultură, în statul Asăneştilor, cum reiese şi din corespondenţa împăratului Ioniţă cel frumos şi papa Inocenţiu al III-Iea. Acesta din urmă scria: “Am auzit si noi că din nobilă viţă a Romei îşi trag originea strămoşii tăi şi că de la ei ai moştenit nobleţea sângelui”, iar în răspunsul său din 1202, Ioniţă cel Frumos evocă pe larg “amintirea sângelui şi a patriei (Roma, n.ns.), din care coborâm”6. Tocmai această conştiinţă a latinităţii îi determina pe împăraţii din dinastia Asăneştilor să-şi trimită fiii la Roma spre a studia şi a-şi însuşi noi dovezi, noi elemente despre originea lor romană şi a-şi forma o cultură temeinică necesară în conducerea imperiului dualist din Balcani. Este impresionantă şi pilduitoare această timpurie conştiinţă romanică şi pornirea ei generoasă spre cetatea eternă - adică spre izvoarele unei istorii de mari biruinţi; ea va cunoaşte apoi noi şi noi momente de înflorire, odată cu desăvârşirea politică a procesului de etnogeneză şi, mai ales, în epoca renaşterii, care a contribuit enorm la proiectarea şi amplificarea principiului romanităţii în conştiinţa politică şi cultural-europeană. Pentru noi, revitalizarea acestei idei a fost numai un factor de universalizare, de racordare la universalitatea culturală - mai exact la cultura europeană - ci mai ales reînvierea unei nobile stârpe şi a unei continuităţi de civilizaţie, care ne dă dreptul la unitate şi liberă rostuire politică şi culturală.
13 2 13
de 5 randuri trebuia sa fie ca nu-s nebun sa scriu atata
imi ocup tot caietul ,plz,de 5 randuri sa fie
Cel mai inteligent răspuns!
2014-05-19T10:09:53+03:00


datinile si credintele poporului roman sunt respectate si transmise din generatie in generatie.

cu totii stim ca aceste obiceiuri sunt din cele mai vechi timpuri si la baza lor apar si superstiitiile.

asadar toate acestea sunt niste legende care un rol foarte important.

15 4 15