Răspunsuri

2014-05-15T19:00:37+03:00
 Vasalul era obligat să-și recunoască în mod solemn dependența de seniorul care i-a dat pământ cu drept de posesiune. El se prezenta înaintea seniorului pentru a-și depune omagiul, declarând că devine „omul lui”.


Scară ierarhicăÎn schimbul jurământului, seniorul dădea vasalului o feudă (o bucată de pământ, un sat, o parte dintr-un sat). Depunerea omagiului și învestirea creau între senior și vasal o serie de obligații reciproce.
Vasalul se obliga să respecte persoana, familia, onoarea și averea seniorului. Aceasta era datoria de credință (fidelitatea). Vasalul trebuia să-și însoțească seniorul în război (dar nu mai mult de 60 de zile pe an). El trebuia să ia parte la consfătuirile la care îl convoca și să asiste la scaunul de judecată. Acestea erau îndatoririle de sfat. În cazul în care seniorul își înălța fiul la rangul de cavaler sau își mărita fiica sau când el însuși pornea în cruciadă[7], vasalul era obligat să-i dea seniorului un ajutor în bani.
La rândul său, suzeranul era dator să-și susțină vasalul contra dușmanilor acestuia, să-i facă dreptate, să-l sfătuiască la nevoie și să-i ocrontească familia în caz de moarte. Seniorul și vasalul erau legați deci printr-un adevărat contract.
Când vasalul sau suzeranul nu-și respectau obligațiile, jurământul înceta să mai fie valabil. Vasalul care-și înșela suzeranul se făcea vinovat de trădare și își pierdea feudul. Suzeranul care nu-și respecta vasalul sau abuza de drepturile sale față de acesta își pierdea drepturile asupra feudului.
În principiu, toți nobilii erau egali. Întinderea pământului și numărul vasalilor stabileau însă o ierarhizare pe care ei o recunoșteau și o exprimau în termeni preciși. Vasalul era obligat să-și recunoască în mod solemn dependența de seniorul care i-a dat pământ cu drept de posesiune. El se prezenta înaintea seniorului pentru a-și depune omagiul, declarând că devine „omul lui”.

Bn mersi da imi trebuia mai pe scurt
mai taie din cuvinte
Am rezolvat oricum mersi am gasit altundeva, dar mersi pentru efortul depus.
Cu mare placere