Răspunsuri

2014-05-15T17:22:32+03:00
La început romanii și-au imaginat zeii ca puteri și mai apoi ca și persoane, astfel explicându-se faptul că puțin din mitologia romană este autentică. După învățatul roman Marcus Terentius Varro, numai după ce romanii au avut contact cu civilizația Greciei antice în sec VI î.Hr. ei au început să-și reprezinte zeii sub formă umană. În ultimele trei secole înaintea lui Hristos scriitori ca Virgil și Ovidiu au gravat numele și funcțiile zeilor romani în librăriile grecești și în tradiția artistică creând o mitologie hibridă, greco-romană care a inspirat poeții și pictorii din antichitate și până azi. Majoritatea faptelor cunoscute despre vechea mitologie romană provin din scrierile scriitorilor antici, din operele de artă care au supraviețuit până azi și din descoperirile arheologice. Romanii credeau că practicile lor religioase mențineau așa zisa „pax deorum” sau pacea zeilor - care asigura prosperitatea continuă a comunității. Fiecare loc, împrejurare sau obiect avea propriul zeu ocrotitor și existau foarte multi zei cu atribuții mărunte, dar importante pentru romani. Astfel, zeii protejau fiecare act al vieții, de la naștere până la moarte. Zeii romani jucau rolul unor oameni cu superputeri, așa că, în timp a devenit normal ca puternicii conducători ai Romei să fie tratați ca niște zei. Cezar a fost primul zeificat și tratat ca zeu după moartea sa. Mai târziu, unii dintre cei mai buni împărați au fost declarați zei de către Senat, dar numai după moarte lor. În timpul vieții ei erau simplii muritori. Toți romanii trebuiau să venereze împărații divini.Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, laimperiu extins