Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-05-15T15:59:39+03:00

Mireasma pădurii îmi îmbată simţurile. Mă apropiu cu grijă de ea, pentru a o nu deranja, şi o privesc minute în şir. Mă încearcă un sentiment care mă copleşeşte. Atât de tăcută şi liniştită, aşa cum o ştiu din totdeauna, dar atât de prezentă în viaţa noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în acelaşi timp nu ştie să se supere. Ştie doar să vieţuiască. Indiferent de cât rău îi facem, îi tăiem copacii, îi rupem crengile şi frunzele, ea se încăpăţânează să reziste. Dar nu orice fel de rezistenţă, ci o rezistenţă demnă şi falnică, precum copacii seculari care cresc în ea. 

Au trecut peste pădurea din faţa mea mari urgii. Astă iarnă, una din cele mai grele din ultimii ani, jumătate din copaci au îngheţat. Unii au rezistat în picioare, iar alţii din genunchi au continuat să lupte. Cu toţii au suportat povara grea a omătului, s-au luptat cu dârzenie cu viforul ce ameninţa să crape şi pietrele. Singura lor alinare a fost regina nopţilor, care le şoptea neîncetat că iarna va trece, că de acolo din regatul său din înălţimi se vede primăvara venind. 

Zi după zi, pădurea a aşteptat nerăbdătoare venirea primăverii. A sperat cu fiecare crenguţă şi rădăcină, că mai prinde o primăvară. La un moment dat luna i-a dat veste bună: călare pe raze de soare blânde, se vede venind primăvara. La auzul acestei veşti mult aşteptate, pădurea şi-a pus straie verzi şi a pornit o sărbătoare cât un anotimp de lungă. A ţinut să anunţe în cele patru zări că este bine şi că a trecut iarna. În semn de mulţumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat câlduros crengile în vremurile grele, pădurea a înflorit. Iar florile au răspândit în jur miresme bogate şi ameţitoare. Noapte de noapte, sub adierea vântului molcom de primăvară, pădurea salută prieteneşte luna, amica sa de-o viaţă. O prietenă fidelă care nu lipseşte de la nicio întâlnire, o ascultă şi o înţelege. 

Deşi nu pare, pădurea este asemenea nouă oamenilor. Dacă petreci mult timp cu ea, îi poţi auzi glasul şi îi poţi înţelege foşnetul neîntrerupt. Dimineaţa lacrimi de rouă se scurg de pe braţele pădurii, lacrimi care o învorează şi o hrănesc deopotrivă. Seara, liniştită, pădurea îşi întinde obosită crengile şi îmbrăţişează cu căldură amurgul rece al nopţii. Adoarme linisştită cu gândul la o lume mai bună, o lume în care oamenii îi recunosc meritele şi mai mult decât atât, o respectă.
1 5 1