Răspunsuri

2014-05-14T16:04:34+03:00
Consul=. Reprezentant diplomatic numit de guvernul unei țări într-un alt stat pentru susținerea intereselor economice, administrative și juridice ale statului pe care îl reprezintă, precum și pe cele ale cetățenilor acestuia

tribun al plebei=
 Magistrat roman însărcinat cu funcții militare și civile.

aristrocratie senatoriala=
 Pătură a unei clase sociale sau a unui grup social care se bucură de mari privilegii, datorate originii, bogăției și poziției sale sociale; (în Antichitate) clasă socială dominantă, formată din marii posesori de pământ și de sclavi; (în Evul Mediu) clasa socială dominantă a nobililor

cavaleri=
 Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial.  (În Evul Mediu, în Apusul și în Centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui


populari=
. Care aparține poporului, privitor la popor, care provine din popor. Care este alcătuit din oameni din popor și lucrează pentru popor


optimati=
 Nobil, aristocrat (la romani)

triumvirat=(în Roma antică) înțelegere privată, fără fundament legal, între trei persoane, în scopul cuceririi și exercitării puterii politice 

razboi civil= luptă armată dusă în scopul cuceririi puterii, supremației politice într-un stat

principat=
Teritoriu condus de un suveran care are titlu de principe. 

Sper sa iti fie de ajutor

17 3 17