Răspunsuri

2014-05-13T16:01:59+03:00
În seri de vară-albastre voi merge pe poteci,
Să calc mărunte ierburi, să fiu împuns de grâie:
Eu, visător, simţi-voi pe tălpi fiorii reci.
Iar capul gol lăsa-voi ca vântul să-l mângâie.
O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi deloc:
Dar nesfârşită-n suflet iubirea va să-mi steie.
Ca un ţigan departe voi merge-n tot alt loc,
Ferice prin Natură – ca lângă o femeie.
„Senzaţie”, un poem de opt versuri (două catrene cu rimă încrucişată), este unul din primele lucrări ale lui Arthur Rimbaud. Poezia a fost scrisă în martie 1870, la vârsta de 15 ani(Rimbaud împlinise 16 ani la 20 octombrie 1870). Cum e şi normal la această vârstă, dar şi în egală măsură în acest anotimp (primăvara), este un proiect de viitor, un program de fericire: visul adolescentului de o fericire perfectă găsită în armonie cu natura, o fericire identificată într-o avalanşă de senzaţii.
Poezia exprimă un proiect de viitor, sunt folosite verbe la viitor : „voi merge” (de două ori), „simţi-voi”, „lăsa-voi”, „nu voi gândi”, „nu voi scoate”. Cronotopul din primul vers evocă nişte peisaje ideale („seri de vară-albastre”) şi nedeterminate. Viitorul, pluralul „poteci” şi, mai ales, serile („seri”) exclud orice referire la o experienţă care deja s-ar fi întâmplat. Este într-adevăr vorba de un vis pentru mâine, sau pentru vara viitoare, sau chiar pentru un viitor mai îndepărtat.
Autorul se visează un vagabond („ca un ţigan”, versul 7). Repetiţia verbului „a merge” în versul 1 şi 7, adverbul „departe” (versul 7) reflectă atracţia spre o plimbare în „natură” (versul 8), unde prepoziţia „prin” indică ideea şi predilecţia spre plecare, spre deplasare, spre traversare.
În strofa a doua, relaţia cu Natura (pe care Rimbaud o scrie cu majusculă pentru a o personifica sau a o diviniza, în maniera romanticilor) este descrisă ca o formă de iubire: „Dar nesfârşită-n suflet iubirea va să-mi steie”. Natura este comparată cu o femeie. „Ferice prin Natură – ca lângă o femeie”
Rimbaurd foloseşte armonii fonetice de o valoare incomparabilă, mai ales în versiunea originală a poeziei (franceză), dar şi în traducerea în română: asonanţe în [é] în primul catren, melodicitatea vocalei „e”, ecouri în sufixele cuvintelor (rêveur: visător / fraîcheur: reci), se adaugă delicateţei rimelor: „deloc, loc”, „steie, femeie”, „poteci, reci” pentru a crea o atmosferă catifelată şi muzicală care transmite cititorului o atmosferă plăcută şi caldă de fericire.
Visul fericirii perfecte este armonizat de natură. După cum sugerează şi titlul, imaginea pe care adolescentul o are faţă de fericire este, în esenţă, senzuală.
În prima strofă, Rimbaud foloseşte aproape exclusiv senzaţii tactile, „să calc”, „să fiu împuns”, „simţi-voi”. Împungerea de grâie, iarba şi vântul sunt asociate cu senzaţiile anotimpului, cu perioada în care poezia a fost scrisă: primăvara. Alegerea de senzaţii tactile, chiar lichide, exprimă dorinţa eului liric de contact fizic cu natura.
De asemenea, este demn de remarcat dubla frază negativă din versul 5: „O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi deloc”, care urmăreşte să evidenţieze absenţa raţiunii, o încercare de carantină a intelectului. Doar prin senzaţii brute fericirea poate fi atinsă.
În al doilea catren, organizarea sintactică a propoziţiei vizează producerea unui ritm ascendent, care sugerează o creştere până la punctul culminant din ultimul vers. Versul 5 este tăiat în două regulat cu înţelepciune. Versul 6 extinde ritmul poeziei, verbul „a merge” exprimă ideea de intensitate în creştere, în plus, în acest vers se pronunţă pentru prima dată cuvântul „suflet”. Versul 7 începe cu o mişcare de val, cu o dorinţă de extindere spre versul următor pentru a se realiza „prin Natură”: această extensie dincolo de limitele normale ale spaţiului extind vagabondajul şi amplifică vocea până la un punct de echilibru, materializat spre sfârşit. Ultima sintagmă din versul 8 „ferice … – ca lângă o femeie” sugerează ascensiunea stării de fericire perfectă şi plăcere pură, similară cu o comuniune dintre bărbat şi femeie.

2 1 2
2014-05-13T16:49:42+03:00
Preocupata de stabilirea unor relatii intre obiecte si senzatii,poezia simbolista impune conceptual operational “corespondente”. In poezia Vocale, Arthur Rimbaud stabileste corespondente intre sunete si culori. 
1 1 1