Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-05-13T15:00:59+03:00

În primăvara anului 2010, la Luvru, unul dintre cele mai mari muzee ale Franţei, a fost deschisă şi a funcţionat o expoziţie temporară de artă rusă veche, care a devenit evenimentul cel mai important în cadrul Anului Rusiei în Franţa. Expoziţia a intrat în numărul manifestărilor oficiale, la vernisaj participând doi preşedinţi de ţară – Dmitri Medvedev şi Nicolas Sarcozy. Ceea ce au putut să vadă vizitatorii în sălile Luvrului era în concordanţă cu statutul deosebit, oficial al expoziţiei: o selecţie rafinată a pieselor de un nivel artistic deosebit, o concepţie reuşită de amenajare expoziţională, un design excelent şi un mare sentiment de respect pentru cultura rusă. Crearea expoziţiei sub conducerea directorului Luvrului – H. Loirete şi a curatorului J. Durant, specialist în arta bizantină, a durat mai mulţi ani. În cadrul expoziţiei au fost prezentate mai mult de 300 de piese din 37 de muzee şi biblioteci ale lu- mii, inclusiv din 26 instituţii din Rusia. Este necesar să menţionăm, că majoritatea pieselor expuse erau de un nivel artistic deosebit, de multe ori adevărate capodopere. Expoziţia a fost însoţită de un Catalog cu o ţinută tipografică excelentă, care cuprindea studii, eseuri despre istoria şi arta Rusiei vechi în diverse perioade cronologice, semnate atât de specialiştii ruşi, cât şi de cei francezi. Informaţia despre fiecare exponat intrat în Catalog a fost pregătită de specialiştii instituţiilor în care se păstrează piesele. Aceasta a permis atât specialiştilor străini care nu cunosc limba rusă, cât şi publicului larg să facă cunoştinţă cu opinia criticilor şi istoricilor de artă ruşi privind diverse probleme ale artei ruse vechi. Subliniem, că traducerea textelor în franceză s-a făcut bine, calitativ şi corect faţă de autorii tex- telor, deşi, au fost necesare unele prescurtări şi o redactare stilistică, având în vedere diferenţa de tradiţii a şcolilor ştiinţifice franceză şi rusă, la fel ca şi mentalitatea publicului francez.

În articolul său, autorul a încercat să facă o prezentare virtuală a expoziţiei, evidenţiind particularităţile de prezentare a pieselor, criteriile de selectare a materialelor şi interacţiunea lor în spaţiul expoziţional. O atenţie deosebită s-a acordat rezultatului, impactului (de multe ori neaşteptat şi pentru organizatorii expoziţiei) care a fost obţinut prin diversele modalităţi de expunere, prin comparare, prin iluminare, prin abordările de design. În unele cazuri sunt descrise argumentele, motivele de selectare a lucrărilor, legate de mentalitatea de percepţie a artei ruse vechi de publicul european şi de cunoaşterea istoriei ruse. Autorul încearcă nu numai să explice ce au dorit să demonstreze creatorii francezi ai expoziţiei, dar şi efectele acestei expoziţii asupra publicului şi de ce acest mesaj expoziţional a avut cu adevărat un succes copleşitor la diverse categorii de public. Unul din scopurile expoziţiei de la Luvru a fost lichidarea unor stereotipuri privind artă rusă veche. În particular, interacţiunea artei ruse cu cea bizantină, prezenţa unui număr mare de şcoli regionale de artă cu particularităţi evidente, nivelul înalt al artei ruse nu numai în epoca lui Andrei Rubliov, dar şi în veacurile anterioare şi posterioare. Organizarea şi etalarea expoziţiei de la Luvru a fost destul de complicată, dar a avut un impact colosal şi putem afirma, cu siguranţă, că ea a deschis o nouă eră în studierea artei ruse în Apus.

Expoziţia de la Luvru a produs o impresie puternică şi asupra preşedintelui Rusiei şi atunci a fost luată decizia ca după închiderea expoziţiei în Franţa, să fie prezentată şi publicului rus. Şi, într-adevăr, după Paris, expoziţia a fost  prezentată la Moscova şi Sankt Petersburg. Dar aceasta nu mai era acea expoziţie de la Luvru. Specialiştii ruşi şi funcţionarii de muzeu au creat o „concepţie proprie de prezentare a artei ruse”. Din păcate, atât din punct de vedere expoziţional, cât şi din punct de vedere ştiinţific, noul mesaj expoziţional s-a dovedit a fi unul neprofesionist, care provoca un sentiment de prost gust. Şi mai tristă a fost povestea Catalogului, care a fost transformat într-o publicaţie-kitsch. Deşi au fost cheltuite sume importante, şi birocraţii din cultură au rămas satisfăcuţi, trebuie să recunoaştem că rezultatul a fost unul jalnic, atât pentru publicul rus, cât şi pentru ştiinţa rusă.

Tema este Arta rusă veche pe malurile Senei. Note despre expoziţia temporară „Rusia sfântă: Arta rusă de la începuturi până în timpurile lui Petru cel Mare” la Luvru, în 2010 poate te ajuta
multumesc