Răspunsuri

2014-05-12T16:45:46+03:00
Se face moină-n suflet, cu pâcla-mpovărată; Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii, Şi inima, hrănita, porneşte rar să bată, Cu sânge alb de visuri şi de melancolii... La geamul meu stă noaptea şi vrea să intre-n casă, În carnea ei de neguri ard stele mari de foc; Cum n-o poate cuprinde cămara ce m-apasă, Mă scol şi suflu-n gânduri şi-n noaptea mea-i fac loc. Ea intră şi târăşte alaiul tot afară: Se umflă-n mine ape, trec turme de ţigăi Şi aburii lăuntrici iau chip de primăvară, Cu sâni rotunzi de măguri şi coapse moi de văi. Sosesc, scăpaţi şi teferi din cuşcile-ntristării; Cocorii bucuriei, solia-ntâiei berzi, Şi şesurile minţii, miriştile uitării Le-mprourează iarba cu mii de gânduri verzi. Pe dealurile vremii iernează neaua încă; Dar cântă gura dulce a vântului de sud, Momită, gheaţa-şi crapă pleoapa ei de stâncă, Surâde şi pe gingeni şi-a prins sărutul crud. Când pururi veşnicia vorbeşte numa-n şoapte, De unde-atâta foşnet şi susure şi sfadă? Mă plec, ascult în mine prin sufleteasca noapte Şi-aud cum se dezbracă pământul de zăpadă. Din volumul "Poeme cu îngeri", 1927
9 3 9