Răspunsuri

2014-05-11T18:54:24+03:00
Omul a folosit apa in diferite scopuri, inca din cele mai vechi timpuri. La inceput a folosit apa izvoarelor, paraielor, raurilor, pentru a-si prepara hrana si pentru a se spala. Cu timpul a folosit apa pentru transport. Puterea apei a folosit-o la inceput la morile cu apa si acum la marile hidrocentrale.
 
Hidrosfera reprezinta totalitatea apelor de pe glob si ocupa 71% din suprafata planetei, incluzand oceanele, marile, lacurile, raurile, apele subterane, ploile, ghetarii etc.
8 3 8
2014-05-11T19:19:58+03:00
O picatură printre multe altele se îndreaptă grăbită spre pământ. Deşi îi place să coboare cu viteza aceea fantastică, alături de alte picături ca ea, regretă un pic şi linistea de care se bucura pe când era parte dintr-un nor pufos şi leneş.
Nu avu prea mult timp de regrete pentru că se trezi că ajunge la destinaţie, adică se contopi cu alte picături şi acum era parte dintr-o mică băltoacă.
A văzut multe flori, fire de iarbă, care se legănau în bătaia vântului, a simţit adierea văntului şi căldura minunată a soarelui.
Atâta fericire a făcut-o să se înalţe din nou spre cer, unde vedea flori albe uriaşe plutind alene. Se bucură mult când ajunse la o astfel de floare cu care se uni, şi totuşi nu după mult timp avea să coboare din nou cu nerăbdare.
4 3 4