Răspunsuri

2014-05-10T15:22:59+03:00
Ste a doua carte pe care o citesc sub semnătura lui Lucian Boia şi spre deosebire de prima[1], nu m-a făcut să mă simt prost! Din contră, chiar confortabil şi reconfortant! Aşa că acum sunt într-o relaţie ceva mai relaxată cu Boia, căci rămăsesem supărată pe el, dar nu într-atât încât să-l şterg de pe lista autorilor citibili sau să-l adaug la preferaţi..Prima oară am scris despre Balcic în 2010, când am avut şi minunata şansă de a întâlni, printre beneficiarii căminului de bătrâni unde încă mă manifest, o doamnă elegantă care şi-a petrecut o bună parte din copilărie acolo, fiind unul dintre copiii străjeri ai Reginei. Amintirea reginei îi este aproape ca o icoană, iar numeroasele dialoguri cu această doamnă, al cărei prenume este preluat de la Principesa Ileana, mi-au încântat atât de tare sufletul, încât am vrut imortalizez clipa, să fotografiez scriptic momentul sub forma unui eseu, care a fost publicat de altfel în revista instituţiei de care aparţine căminul.[2] Apoi subiectul mai apare răzleţ în rândurile mele, fiind pentru mine un reper de nostalgie, amintiri boeme şi întâlniri intime.Deci, nu eram chiar o debutantă într-ale Balcicului, ca să zic aşa! Citisem inclusiv romanul Cellei Serghi, ”Pânza de păianjen”, despre care abia în cartea lui Boia am realizat că era una dintre fiicele lui Barbu Delavrancea, că era o pianistă redutabilă şi că avea o frumoasă relaţie de prietenie cu regina Maria. Aşa că am citit cartea având pretenţia să mă surprindă, să mă încânte, să-mi aducă informaţii noi şi să nu cumva să-mi ştirbească imaginea, uşor idealizată desigur, pe care o aveam deja. Ei bine, pot să spun că a trecut cu bine testul!Îi apreciez munca documentaristică, pentru că şi eu m-am lovit de lipsa de informaţii atunci când am încercat să scriu, dar nu am avut nici timpul şi nici intenţia de a mă implica mai mult. Aşa că, în primul rând, cartea umple un gol nemeritat al acelei perioade, cu atât mai mult cu cât toată protipendada vremii se perindase pe acolo.Revenind însă la carte, ei bine da, m-au bucurat detaliile, deşi, cel puţin prima parte care este uşor mai statistică, aşa că poate să fie niţel plictisitoare pentru cei neobişnuiţi cu cifrele. Cred însă că tocmai ele reuşesc să contureze acest crescendo al înromânirii acelui loc. Deşi uneori uşor fanteziste, proiectele şi planurile economico-culturale, dar şi arhitecturale, ale unor nume ca Octavian Moşescu sau George Fotino, au făcut ca Balcicul să devină un subiect cel puţin exotic. Apoi cartea continuă cu pleiada de pictori, scriitori şi câţiva oameni politici care au poposit sau doar au traversat Balcicul. Nume ca Tonitza, Petraşcu,  Cuţescu-Storck, Dimitrescu, Iosif Iser, Grigorescu, ca să amintesc pictorii, şi continuând cu Camil Petrescu, Lucian Blaga (care şi-a dorit să locuiască acolo), Mihail Sebastian şi chiar Sadoveanu sunt doar câţiva dintre cei pentru care Balcicul a fost o destinaţie.Sigur că nu lipseşte nici figura reginei Maria. Nici nu aveam cum! Fără visul ei de a-şi crea o Alhambra proprie, fără dragostea ei pentru amenajări exterioare, fără gustul ei pentru frumos, fără încurajarea ei pentru construcţie cu siguranţă lucrurile ar fi stat mult diferit! Poate că mi-ar fi plăcut mai multe detalii despre stilul arhitectonic, ca melanj elegant de simboluri, poate chiar electice până la un punct, care construiesc domeniul ei. Poate ceva mai mult despre felul în care ea a gândit acest ”cuib liniştit” şi poveştile care se ascund în fiecare dintre clădirile prezente, mai ales că totul este învăluit într-o misterioasă ţesătură de intrigi, zvonuri, poveşti total fictive, intreţinute de un folclor local extrem de vandabil. Că doar nu degeaba şi-a dorit ca inima ei să fie aşezată în capela domeniului!Am citit însă cu plăcere despre contribuţiile arhitectei Henrieta Delavrancea-Gibory, o altă fiică a lui Barbu Delavrancea, care a construit peste 50 de case şi vile, dintre care astăzi s-au pătrat mai puţin de jumătate. Construcţiile ei albe, geometrice şi medii ca înălţime par să-şi fi găsit, nu doar proporţia perfectă, ci şi amplasamentul ideal! Am fost mândră să aflu de contribuţiile acestei femei care a avut îndrăzneala să îmbine un stil personal cu amprenta locului într-un rezultat final atât de rafinat şi elegant. Cred că mi-ar fi plăcut să există o hartă a vilelor încă prezente, pe care să le pot identifica la următoarea mea vizită acolo, cu atât mai mult cu cât bulgarii sunt destul de rezervaţi când este vorba să dea detalii despre amprenta românească.Balcicul este o construcţie românească într-un loc străin. Nu este un pământ românesc şi deşi am o sesizabilă melancolie atunci când o spun, nici nu cred că putem pretinde asta. Dar este o dovadă că şi românii pot să construiască, că-şi pot lăsa amprenta asupra unui teritoriu "cucerit".