Răspunsuri

  • Utilizator Brainly
2014-05-09T12:13:49+03:00
Eroul are luciditatea ce caracterizeaza personajele operei lui Anton Holban.

Boala ("Bunico, sunt bolnav rau!") ii impune personajului un anumit mod de a fi ("Nu am putinta unei clipe de nadejde, caci zilnic, la fiecare ora, sunt fortat sa-mi aduc aminte de tragedia mea"), iar sentimentul mortii apropiate ("o sa se termine totul curand, nu mai am nici o indoiala") ii transforma existenta intr-un adevarat calvar ("Nici eu nu mai pot trai in felul acesta"). 

In aceasta situatie eul acesta atat de lucid cauta in permanenta solutii si, in fond, modalitati de a evada din timpul degradant al bolii. 

Un refugiu salvator in trecut este rescris insa tot in sensul constiintei sfarsitului, caci personajul face intr-adevar "echilibristica cu moartea", in masura in care nelinistii i se contrapun imagini ale universului cald siprotector.

In realitate, personajul isi urmareste bunica lucid, cautand cu aviditate semnele trecerii, el face in fond niste utile exercitii de extinctie; tot ce ii este exterior, fie obiectivitatea naturii, fie prezenta bunicii, totul isi etaleaza in ultima instanta, socant, alunecarea spre moarte. 

In ciuda unor pasaje descriptive, al caror lirism este motivat in primul rand de nevoia personajului de a-si dovedi siesi ca mai are niste resurse vitale, si a evocarii unui univers patriarhal si domestic, nepotul consemneaza de fapt, cu o prudenta doza de afectivitate, degradarea permanenta, inregistrare ce nu exclude consumul interior: "Aveam impresia ca nimic nu s-a schimbat, ca bunicul n-a murit. Anii trec, si noi il vedem inca la locurile lui obisnuite, la masa, la cafea cu lapte, pe care o lua cu tot dichisul, pasind pe alei, cetind in salon (). Bunica vrea sa intretina, cu putina viata pe care o mai are, gospodaria drept asa cum a fost lasata de barbatul ei, si planteaza din nou ligustrum, acolo unde s-a vestejit, pune sa se taie copacii artistic si repara orice stricaciune. Si cand intrebam uneori ce va fi mai tarziu, ne apuca pe toti groaza. Cine se va strecura, ca la el acasa, printre copacii cu care am crescut?".

Nepotul scrie, inregistreaza ("Port caietul cu mine si scriu aceste note la intamplare"), mimand asadar atitudinea obiectiva si aparent neutra a celui care nu intervine in realitate nici macar cu subiectivitatea selectiei 

El, nepotul, este insa constient ca daca formele se pastreaza (scrisul si fotografia), viata este totusi (si) altceva: "Dar acum mai am putinta sa culeg vorbele al caror adevar nu-l va putea banui nimeni mai tarziu, si care astfel va cuprinde in ele si timbrul vocii si intreaga scena uneori. "
1 5 1