Răspunsuri

2014-05-08T10:11:39+03:00
Ne-am ocupat locurile de lângă râu.În faţa noastră cobora abrupt malul de lut cafeniu,iar în spatele nostru se întindea un crâng întunecos.Ne-am întins cu burta pe iarba moale şi fragedă,ne-am proptit capul în pumni,iar picioarelor le-am dat toată libertatea:găsiţi-vă loc unde ştiţi.
….........................................................................................................
Văzduhul era liniştit,străveziu,îmbălsămat…totul era prielnic artistei sărbătorite.Rămânea doar să nu abuzeze de răbdarea noatră şi să înceapă mai curând.Dar a trecut mult până s-o auzim…În aşteptarea ei,i-am ascultat,potrivit programului,pe ceilalţi artişti.
Concertul începu cu un cuc.Undeva departe,în crâng,el îşi strigă leneş numele de vreo zece ori,apoi tăcu.În clipa aceea,doi ereţi săgetară văzduhul deasupra noastră,ţipând ascuţit.Apoi răsună glasul adânc al grangurului,cântăreţ vestit,cu multă şcoală.Îl ascultarăm cu plăcere şi l-am fi ascultat mult timp,de n-ar fi fost ciorile de câmp,care se îndreptau în zbor spre locul lor de înnoptat…Norul negru,ivit în depărtare,veni spre noi şi se lăsă croncănind peste crâng.Trecu mult până să se potolească larma lui.
Broaştele,care aveau domiciliu gratuit în stuf,auzind glasul ciorilor,prinseră şi ele a orăcăi şi,vreme de o jumătate de oră,răsunară în văzduh fel de fel de sunete,care se contopiră curând într-un singur cânt.O mierlă gata să adoarmă prinse a fluiera.Brumărica de pădure şi presura de stuf îi ţinură isonul.După aceea urmă o pauză;se aşternu liniştea.Doar ţârâitul unui greier,care-şi găsise loc în iarbă chiar alături de public,o tulbura din când în când.În pauză,răbdarea noastră nu mai cunoscu margini şi începurăm să bombănim împotriva artistei.Când însă noaptea se lăsă deplină pe pământ şi luna se opri în mijlocul cerului,drept deasupra crângului,îi veni şi ei rândul.Se arătă pe un arţar tânăr,zbură apoi pe-o tufă de mălin,dădu din coadă şi rămase nemişcată.Purta o rochie cenuşie…Aşa îi era felul:puţin îi pasă de public;la concert apare îmbrăcată simplu,ca ţărăncuţa-vrabie.(…)Vreo trei minute rămase nemişcată…Dar iată că vârfurile copacilor începură să freamăte,legănate de o adiere uşoară,greierul ţârâi mai tare,şi cântăreaţa,acompaniată de această orchestră,îşi execută primul tril.Începu să cânte.Nu mă încumet să descriu acest cântec;voi spune numai că până şi orchestra,tulburată,tăcu înmărmurită când artista,ridicând uşor ciocul,îşi cântă aria,revărsând peste crâng cascade de triluri…Glasul ei era puternic şi totuşi atât de cald…Dar nu vreau să le iau poeţilor pâinea;las descrierea pe seama lor.Privighetoarea cânta,iar în jur domnea o linişte plină de reculegere.O singură dată numai,când bufniţei i se năzări să-şi dea drumul la glas,şi vântul prinse a şuiera dojenitor…
Când cerul începu să pălească,iar stelele se stinseră şi glasul cântăreţei  se făcu mai slab şi mai duios,în marginea crângului se arătă bucătarul contelui,al moşierului din partea locului.Aplecat şi cu căciula în mâna stângă,se furişa tiptil.În mâna dreaptă avea un coşuleţ de trestie cu capac.Un timp îl văzurăm apărând şi dispărând printre copaci,dar curând se mistui în desiş.Cântăreaţa mai cântă ce mai cântă şi deodată amuţi.Ne ridicarăm să plecăm.
-Iat-o,ştrengăriţa! – auzirăm un glas şi îndată după aceea îl zărirăm pe bucătar.Venea spre noi şi,râzând cu gura până la urechi,ne arăta pumnul.Din pumnul lui se vedea ieşind căpşorul şi coada artistei sărbătorite pe care izbutise să o prindă cu câteva clipe înainte…Biata artistă!Să te ferească Dumnezeu de asemenea răsplată!
-De ce ai prins-o? îl întrebarăm noi.
-Ca s-o pun în colivie!
Un cârstei întâmpină zorile ca un strigăt jalnic,şi crângul,văduvit de cântăreaţă,prinse a fremăta.Bucătarul o vârî pe îndrăgostita nopţilor în coşuleţ şi alergă vesel spre sat.Ne împrăştiarăm şi noi