Răspunsuri

2014-05-08T09:19:24+03:00
Acelasi ciclu, Florica, isi completeaza galeria de imagini pictural-emotionale cu acest poem al amintirii si voluptatilor copilariei. Poem-tablou: natura moarta in care imaginea fructelor creeaza „armonii complementare ca in panza unui maestru" (Tudor VianU). „Raiul oprit" al camarii de fructe e un spatiu magic, vrajit, sacru, in care betia miresmelor e acaparatoare si irezistibila. Sanctuar al bucuriilor banuite si ispititoare ce se pastreaza plin de poezia trecutului, a varstei irecuperabile si fericite: 
„Deschid cu teama usa camarii de-altadata Cu cheia ruginita a raiului oprit, Trezind in taina mare a poamelor, smerit, Mireasma si racoarea si umbra lor uitata".Reinviat de prezenta, acest paradis ai voluptatii discrete, al bucuriei pure a simturilor, trezeste curiozitatea copilului incitat, emotionat de ,taina cea mare" a fructelor. Emotia se compune ca un poem: teama, smerenie, dorinta, nostalgie, sovaire, toate invaluite de senzatia de fabulos.


Ca si alte pasteluri pillatiene, Camara de fructe e o poezie a voluptatilor: mireasma, racoare, amintire a savorii (umbra), ispita a culorilor. Evocarea fructelor e si ea placere. Poamele sunt taina, ardoare, parfum, comoara, rod vrajitoresc. Culorile compun ele singure un spectacol: jar, albastru, aur rosu, verde smarald, rubiniu, galben ca soarele, trandafiriu, aur verde. Culori pretioase si fascinante prin lumina lor vrajita.


Sub semnul vazului, tezaurul acesta comunica emotia celui ce il tatoneaza: 
„Deschid cu teama usa", „Ma prinde amintirea in vanatul ei fum", „Sovaitor ca robul, ce calca o comoara Din basmul cu o mie si una nopti, ma-nchin: Vad pepeni" si, „ parasind camara ce mintile imi pierde, Tot rodul vrajitoarei cu lacat il incui".



Melodioasa si calda, romantica in varietatea de stari exprimate prin culori si arome, poezia recurge la metafora cu firescul posedarii limbajului fermecat de catre copilul sensibil la toate aceste daruri-ispita.


Nostalgia e nu numai o stare, ci si un temei al creatiei. Nota elegiaca se armonizeaza si aici cu bucuria contemplarii si atingerii voluptuoase, totul exprimat in imagini rare, proaspete, in descendenta horatiana. Departe de a fi doar o poezie a senzatiilor, creatia lui Ion Pillat este „o meditatie pe marginea labilitatii timpului si o redescoperire a candorii puerile si juvenile, prin capacitatea de transpunere a memoriei afective" (Al. PirU). Poetul „se autoexprima in peisaj" (Dumitru MicU), vadind inclinatii simboliste si detasandu-se, astfel, de „modelul" alecsandrinian.