Răspunsuri

2014-05-07T23:14:25+03:00
Dacă ne întrebăm ce şansă are educaţia pentru mediu într-o lume condusă de interese materiale şi ce efecte ar avea, nu trebuie să fim părăsiţi de optimism şi să fim convinşi că, începută de la cea mai fragedă vârstă, educaţia ecologică are mari şanse.Ce nimeni nu poate contesta este faptul că omul afectează mediul în fiecare clipă într-o multitudine de feluri, unele mai dăunătoare decât altele. Un alt adevăr este acela că aşa cum putem să stricăm, murdărim, tăiem putem foarte bine să şi reparăm, curăţăm, plantăm, într-un cuvânt să ajutăm natura. Şi aici se ajunge la întrebarea ” Dacă nu noi, atunci cine?”. Noi toti trebuie să înţelegem şi să acceptăm că, oricâtă matematică, fizică, chimie ar şti un absolvent, orice talent economic şi spirit de iniţiativă ar avea, toate devin inoperabile şi inutile dacă trăim o viaţă precară într-un mediu alterat, sau dacă ne sufocăm progresiv într-un mediu căruia nu mai avem ce-i face.Sa ne amintim ca un mic gest, atunci cand este facut de milioane de oameni, are un enorm impact asupra mediului inconjurator.