Răspunsuri

2014-05-05T22:24:59+03:00
Înţelepciunea alină prin gânduri, în primul rând, sufletul. Dacă nu s-ar întâmpla acest lucru, omul, prin excelenţă, s-ar împotmoli, starea de nelinişte prin necunoaşterea înconjurului ar rupe orice relaţie între ins şi universul material, între individul fizic şi individul univers lăunttric.
Viaţa, pur omenească, ce cuprinde înţelegerea existenţei, raţiunea trăirii şi moralitatea relaţiei cu mediul, nu ar avea sens uman dacă baza vieţii nu s-ar sprijini pe înţelepciune.
Trebuie înţeles raportul dintre abstractul gândului şi trăirea în timp şi spaţiu, pentru ca experienţele câştigate să producă înţelepciunea ca suport al existenţei fizico-mentale. 
Totul culminează cu faptul că prin câştigarea înţelepciunii, acumulată în timp prin suferinţă, se provoacă individului posibilitatea să aibă o gândire realistă, să îşi exprime gândul printr-un noian de vorbe corecte şi, nu în ultimul rând, să aibă un comportament drept încadrat într-o moralitate nemincinoasă şi virtuoasă. 
Întotdeauna înţelepciunea se află în inimile celor care doresc în permanenţă, prin suferinţele gândului, să acumuleze şi să împrăştie cunoaştere. Niciodată ea (înţelepciunea) nu se va găsi în inimile mediocrilor doritori permanent de a-şi duce vieţile în huzur şi petreceri deşănţate.
Este posibil ca într-un om umil material înţelepciunea să fie la cote superlative, însă din cauza acelei gândiri meschine şi înguste a nerozilor, îndemnul şi vorba înţeleaptă să fie dispreţuite şi neluate în seamă.
Niciodată înţelepciunea nu este strigată în gura mare, ci este şoptită pentru a pătrunde în suflet într-o armonie vibraţională.
Dacă cel ce consideră că emană înţelepciune nu işi este sieşi de folos, atunci toată această cunoaştere ce se doreşte a fi transmisă este în zadar.
De multe ori în viaţă un înţelept este obligat să disimuleze ştiinţa sa în prostie, însă vorbele meşteşugite spuse pe înţelesul tuturor mediocrilor pot să producă exact rezultatul dorit, ideile sale fiind capătul de început al crâmpeielor de cunoaştere ce pot schimba din temelii existenţa prosştilor.
Niciodată înţelepciunea nu va fi regăsită într-un om mânios, petrecăreţ, tulburat sufleteşte şi fără curaj.
În viaţă înţelepciunea se hrăneşte cu experienţele vechi şi nu le deplânge, iar când aceasta este însuşită, cu siguranţă va produce stare de fericire.
Cunoaşterea acumulată devine sublimă când omul înţelept poate face faţă diverselor situaţii fără a gândi în niciun moment că nu poate să rezolve problema ce va fi să se întâmple. Ea nu devine parte din individ neapărat prin învăţare, ci este acumulată mult mai profund în funcţie de puterea de înţelegere a vieţii de către respectivul.
Oricând putem să transmitem cunoştinţele învăţate de la aţii, însă aceasta nu înseamnă că automat suntem şi înţelepţi.
Trebuie să producem în noi înşine cunoaştere ce poate deveni forţă şi învăţătură pentru ceilalţi. 
De multe ori înţelepciunea este mult mai benefică când o transmiţi altora prin sfaturi, decât atunci când încerci să te ajuţi singur.
Dacă în tinereţe a existat filonul înţelepciunii, la bătrâneţe ne putem considera înţelepţi, însă dacă lipseşte acest grăunte de cunoaştere profundă, nu vom deveni decât nişte bătrâni neputincioşi cu minte de copii.