Răspunsuri

2013-12-09T18:13:39+02:00
Domniile lui Al. I Cuza şi Carol I au stârnit de-a lungul timpului – şi vor stârni în continuare – un mareinteres în literatura istorică de specialitate, ca şi în dezbaterile publice, în general.
În cazul domnitorului Al. I Cuza, în ultimele două decenii, încercarea de reînnoire a mesajului istoric a dus, uneori, la evaluări critice contradictorii, punându-se accentul fie pe momentul loviturii de statdin 2/14 mai 1864, care îl opunea pe domnitor, la prima vedere, spiritului democratic, fie pe viaţa privată a acestuia, cu abaterile sale de ordin moral. Asemenea evaluări trimit mai degrabă la imaginea „dictatorului”, pe de o parte, a modelului imoral de comportament al unui şef de stat, pe de altă parte. Sub ambele aspecte – dar mai ales sub al doilea –, a fost sugerată, implicit, comparaţia cu figura principelui Carol I, cel care i-a succedat la Tron, mai întâi ca domnitor, apoi ca rege.
Pornind de la asemenea consideraţii critice, diminuându-se însemnătatea reformelor social-politice şi instituţionale ale domnitorului Al. I Cuza, accentul a căzut, adesea, cu prioritate, în exegezele de specialitate din ultimele două decenii, pe rolul lui Carol I în modernizarea României.
Bineînţeles, era timpul să se vorbească şi să se scrie mai mult decât în trecut despre personalitatea şi rolul regelui Carol I în istoria României, dar încercarea de a-l opune pe acesta domnitorului Unirii ni s-a părut de-a dreptul bizară. Fiecare dintre cei doi, domnitorul Al. I Cuza, şi domnitorul, apoi regele, Carol I, au avut merite deosebite în istoria românilor: primul, cu o domnie de numai 7 ani, dar în care s-au concentrat realizări indispensabile statului român modern, al doilea, Carol I, cu o domnie de aproape o jumătate de veac, în care s-au completat reformele inaugurate de cel dintâi, în care a fost consolidat statul român, odată cu realizarea independenţei depline.