Răspunsuri

2014-05-01T12:57:55+03:00
Opera "Amintiri din copilărie" este structurată în patru părţi, primele două fiind publicate în "Convorbiri literare" în 1881, partea a treia, în aceeaşi revistă, în 1882, iar în volum a apărut postum. 
Tema ilustrează evocarea vieţii satului românesc din a doua jumătate a secolului al XlX-lea şi anume a satului Humuleşti, cu oamenii lui "gospodari tot unul şi unul', întâmplările şi evenimentele nu sunt relatate într-o ordine cronologică, ci sunt selectate fapte ce devin momente de referinţă în conturarea eroului, a "copilăriei copilului universal" (G.Călinescu). 

Partea I se deschide cu evocarea universului mirific al Humuleştilor. "sal mare şi vesel împărţit în trei părţi, (...) sat vechi răzâşesc. întemeiat în toată puterea cuvântului, cu gospodari tot unul şi unul, cu flăcăi voinici şi fete mândre care ştiau învârti şi hora, dar şi suveica." Şcoala ridicată "prin osârdia" preotului loan Humulescu adunase o mulţime de băieţi şi fete. printre care se afla şi Nică, "un băiat prizărit,, ruşinos şi fricos şi de umbra sa". Copiii nu înţeleg rostul învăţăturii, sunt îndărătnici şi de aceea părintele loan, "om vrednic şi cu bunătate" le aduce ca "dar de şcoală nouă", pentru a-i sili spre învăţătură, "calul bălan" şi pe "Sf. Nicolai". Filele ceaslovului fiind "cam unse, (răgeau muştele şi bondarii la ele (...) câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam.deodată", aşa că, văzând părintele foile însângerate, "ne pofti pe fiecare la Bălan şi ne mângâia cu sfântul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muşte şi a cuvioşilor bondari". 

Bădiţa Vasile, învăţătorul, a fost "prins la oaste" şi în zadar umbla părintele loan sa găsească alt dascăl, dar unul ca "bădiţa Vasile, cuminte, harnic şi ruşinos ca o fala mare" n-a mai aliat. Pentru a urma şcoala, Nică este împins de mama sa, Smaranda, care "era în stare să toarcă în furcă şi să învăţ mai departe", deşi Ştefan a Petrii era de părere că "dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi (...), n-ar mai ave cine să ne tragă ciubotele. "Bunicul dinspre mamă, David Creangă, îi duce pe Nică şi pe Dumitru la şcoala lui Alecu Baloş din Broşteni; acum suferă copilul prima ruptură de vatra satului. Călătoria a avut loc într-o dimineaţă de iarnă, în care "era un pui de ger de crâpau lemnele" şi-l transporta pe Nică într-o lume complet nouă. necunoscuta, căreia copilul nu i se adaptează deloc, având loc o scrie de întâmplări inedite: căderea în Ozana; tăierea pletelor; locuirea în gazdă' la Irinuca, unde se umple de râie; dărâmarea bordeiului lrinucăi; fuga înapoi acasă cu pluta pe Bistriţa. 



Partea a II-a începe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşii. la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt de crăpau mâţele jucându-se cu ei. (...) parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie (...) Şi eu eram vesel ca vremea cea bună şi sturlubatic şi copilăros ca vântul în turbarea sa". Aducerile aminte reînvie chipul mamei sale care. cu adevărat că "ştia a face multe şi mari minunăţii", despre întâmplările copilăriei: "Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singura e vesela şi nevinovată". 
Sunt întâmplări celebre şi de referinţă pentru copilăria lui Nicâ a lui Ştefan Apetrei: la cireşe, pupăza din tei, la scăldat. Finalul acestui capitol este memorabil prin celebra autoironie: "la, am fost şi eu în lumea asta un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşii, care nici frumos până la 20 de ani, nici cu minte până la 30 şi nici bogat până la 40 nu m-am făcut. Dar şi sărac, ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt, niciodată n-am fost". 

Partea a III-a
 începe cu un monolog dialogat al autorului cu propriul său cuget încărcat de aceeaşi autoironie: "Nu mi-ar fi ciudă încaltea când ai fi şi tu ceva şi de le miri unde. îmi zice cugetul meu", prilej cu care Creangă descrie satul Humuleşti şi împrejurimile acestuia, făcând referiri şi la istoria acestor locuri, cu domnitorii şi milropoliţii ce "s-au rânduit la scaunul Moldovei" şi care "au trebuit să treacă măcar o dată prin Humuleşti". 
Nică este acum adolescent, urmează cursurile Şcolii Domneşti din Târgu Neamţului, apoi pe cele de Ia Şcoala de Catiheţi din Fălticeni. Desprinderea de sal se realizează pentru o perioadă mai lungă, urmărind procesul formării lui Nică, raporturile lui cu viaţa socială, cu colegii de şcoală, între care vărul sau.  Gâtlan, Trăsnea, 


1 5 1