Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
  • Utilizator Brainly
2014-04-27T14:14:04+03:00
Este toamna. Afara cerul este putin inorat. Soarele este rotund si palid.Iarba a ingalbenit,iar copaci si frunzele si-au laut noile zdrente inchise de toamna.
Frunzele discuta despre vantul care le sufla si vorbesc ele:
-Cine credeti ca va zbura prima? intreaba unu galbena
-De unde vrei sa stim noi? spune uracoasa rosie
-Dar de cce vorbiti asa fiti vesele ca nu ne-a luat vantul pe noi. spune dreguta portocalie
Dintr-o data cine un vant puternic si navaleste asupra frunzelor. Ele zboara una cate una si raman doar trei, cele trei prietene. Pe toate le-a batut vantul atat de tare ca se puteau misca. El s-au jucat tot felul de jocuri pana cand a venit un om si a scuturat copacul, iar vantu a venit si el in vizita. Cele trei frunze zburara, una la est, una la vest si cealalta se dus pe pamant. cea din est s-a lovit de un copac si a cazut jos, a mai ramas doar cea pozitiza, adica frunza portcalie.Ea a zburat purtata de curenti aerului tot timpul,  ea a vazut lucruri minunate de la inalitmea aceea, chair a si coborat un  moment pentru a se juca cu un copil singur, ea i-a spus:
-De ce esti suparat?
-Nu am cu cine sa ma joc
-Uite, hai sa iti dau o idee! Aduna o gramada mare de frunze si sari pe ele, iar cand te vei plictisi arunca-le in sus si invartete cu ele.
-Bine iti multumesc!
-Am nevoie de putin ajutor ajutama sa ajung la curenti de aer
-Cum pot sa fac asta?
-Ridica-ma in sus si da-mi drumul, iar eu voi zbura
Asa a si facut frunza a zburat mult pana a ajuns deasupra oceanului. Ea a casut in ocean si a ramas acolo, dar s-a bucurat deoarece oceanu ii tinea cald si a invatat sa inoate.
23 4 23
sper sa iti plac si nu este luata de pe net
foarte frumoasa compunerea, bravo
  • Utilizator Brainly
2014-04-27T18:14:52+03:00
AVENTURA UNEI FRUNZE DE TOAMNA A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase. Omenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele.

Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor.
Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace.

Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:

- Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile.

Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.

Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia. Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.
 Mezina, frunza rea si neascultatoare, dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. 

Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:

- Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama. Sa stii ca va veni toamna.

Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil...

- Ce-ar fi sa-l intreb "cum e toamna?", isi zise in gand mezina frunza.

Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:

- Batranule unchi, ce este toamna?

- Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, inceoe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea cularea ei simbolica de toamna. 

Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramulrile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei. Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant.
 Voi va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. 

Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.

Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse "la revedere" cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.

Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea.

Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se aseza frunze de miresme de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.

Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el. 
12 3 12