Răspunsuri

2014-04-16T19:16:55+03:00
Probabil, în negura vremilor, situaţia era cam asemănătoare cu cea de azi, chiar dacă omenirea era pe altă treaptă de dezvoltare din moment ce atunci s-a născut această zicală. Nu ştiu ce impact aveau atunci cele „făcute”, dar pot vedea ce impact au în zilele noastre. „Făcutul” cel mai grav a fost vânzarea resurselor României şi împrumutul de la instituţii bancare internaţionale şi interne. Guvernanţii le-au făcut, iar populaţia va avea ce trage o perioada nelimitată. Guvernanţii au promis creşteri salariale pentru profesori, fără a avea acoperire, iar de tras au avut de tras terţii, adică elevii. Guvernanţii au făcut investiţii în construcţia de şosele şi autostrăzi de către firme mai mult decât dubioase fără finalitate şi de tras, trag toţi cei care ţin în mână un volan. Guvernanţii promit tot felul de avantaje şi lipsa de profesionalism îi face să „descopere” că nu le pot onora. Chiar şi ultimele „soluţii” şi greve demonstrează valabilitatea zicalei: „Soluţia” scăderii cheltuielilor cu bugetarii este una negândită şi incorectă. Pentru a menţine nişte „sinecure” pline cu veri, verişoare, unchi şi nepoţi - adică ministere, regii şi agenţi - guvernanţii au decis ca toţi bugetarii să îşi ia concediu fără plată. Ce contează că medicii sunt în foc continuu, că elevii trebuie instruiţi, că poliţiştii trebuie să fie la posturi sau că funcţionarii trebuie să întocmească tot felul de acte care nu permit amânare? Important este că guvernanţii scad cheltuielile cu bugetarii!  Îmi permit să „ghicesc” că eventualele viitoare reduceri de cheltuieli se vor face tot la grămadă şi că mişunătorii de prin agenţii, regii, ministere şi de prin alte instituţii ale statului vor mişuna în continuare pe bani mulţi! În continuare nu se vor aloca banii strict necesari pentru aducerea reţelei de căi ferate la standardele fireşti, care să facă din „Mersul trenurilor” o carte valabilă şi nu una de umor, astfel că vom asista la noi deraieri şi tamponări, şoselele vor rămâne în continuare locuri de ghicitoare: „ghici dacă ajung întreg sau cu maşina intactă!”, iar agricultura va produce ce va produce printre ciulini şi mătrăgună. Din cele scrise până acum se desprinde un laitmotiv: „Guvernanţii”! Şi dacă vinovaţii sunt clar definiţi, de ce toţi cei care îşi manifestă nemulţumirea lovesc în nevinovaţi? Cu ce sunt vinovaţi bolnavii, elevii, cetăţenii care au de rezolvat acte şi mai nou toţi bucureştenii care merg cu metroul? (Feţele triste, îngrijorate, revoltate şi furioase ale celor afectaţi de atâta „tras” sunt în totală contradicţie cu feţele surâzătoare, vesele, ironice şi lipsite de griji ale guvernanţilor „făcători”). Păi sunt vinovaţi din moment ce îi lasă mandate întregi să se joace de-a guvernarea în loc să-i schimbe dacă este nevoie cu ritmicitatea schimbării ciorapilor. Nu este nevoie ca nişte manageri proşti să fie ţinuţi nişte ani pentru a vedea că nu dau rezultate. Practica din sistemul privat - adică schimbarea după o perioadă „de graţie” în care se evaluează performanţa - trebuie să-şi găsească aplicare şi în sistemul de stat. Dacă o tot lălăim... rezultatele sunt cele pe care le simţim cu toţii. Guverne „politice”, primării şi prefecturi „politice”, direcţii de tot felul ( până la cel mai de jos nivel) „politice” nu dau rezultate - sau un dau încă - aşa că la conducere, la toate nivelurile, trebuie să se găsească profesioniştii. Abia atunci vom şti că „tăiatul în carne vie” se face cu scopul însănătoşirii şi nu de dragul de a face ceva. Abia atunci vom şti că cei „N” funcţionari sunt strict necesari activităţii instituţiei şi că nu mai sunt „N+ X” funcţionari care se dublează sau triplează, călcându-se pe picioare.
Abia când vom înţelege acest lucru şi vom acţiona ca atare, nu vom mai trage pentru „făcutele” unor neprofesionişti sau rău intenţionaţi!  
P.S. Cred că zicala modificată la început, adică  „Unul nu face…”,  ar duce la mai puţin „tras” din partea altuia!
Gheorghe SÂRBU