Răspunsuri

2014-04-08T19:34:25+03:00
PoemulFloare albastr ă reprezintăo capodoper ăa creaţiei eminesciene din etapa de tinereţe, purtând îngermene marile temeşi idei poetice dezvoltate mai târziu în Luceaf ărul.Eminescu preia si dezvolta intr-omaniera proprie un motiv din literatura romantica universala, prezent si la autorul german Novalis sauitalianul Leopardi.Diferenta feminin-masculin devine simbol pentru douătipuri de cunoaştere: în primele trei strofe cunoaştereafilosoficăabsolută, iar în partea a doua (5-13) cunoaşterea terestr ăprin intermediul dragostei.Trecerea de la concret la abstract se realizeazăstilistic prin trecerea de la epitet la metafor ă şi apoi la simbol.în timp ce principiul feminin, aflat în consonanţăcu natura personificată, are ca atribute graţia rustică şimişcarea, principiul masculin este contemplativ(„Eu am râs, n-am zis nimica"; „Ca un stâlp eu st ăm înlună?)şi meditativ(„Totu şi este trist în lume!").Tema:Poezia romantica “Floare albastra” face parte din tema iubirii si a naturii, dar spre dosebire de alte poezii erotice aceasta creatie cuprinde si idei filozofice. Tema romantica reflecta aspiratia poetului spreiubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate implini.Titlul poezie este alcatuit din doua sintagme“floare”, reprezentand efemeritatea, delicatetea si “albastru” sugerand infinitul cosmic dar si aspiratia spre adevaruri absolute.
Titlul este o metafora simbol, un motivromantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis “floarea albastra” semetamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. In literatura italiana, in poezia luiLeopardi, motivul “florii albastre” sugereaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.CONCLUZIEÎn „Floare albastr ă”, Eminescu evocăamintirea unui proiect erotic eșuat, dar eșuat din cauza confuziei bărbatului asupra căilor omului de a fi fericit. Orgolios, acesta nu vrea săse lase amăgit de instincteși aspir ă spre cunoaștere, spre căutarea Absolutului. Copila nevinovatăcare-l avertizează: Nu căta în departare/  Fericirea ta, iubite!, îmbiindu-l spre jocul voluptuos al idilei, are intuiția adevărului, pe care poetul îldescoper ădupăepuizarea, prin experiență, a celorlalte căi. Dar, aflat sub scurgerea timpului (aici începe temafundamentalăa poeziei), omul nu se mai poate întoarceși clipa consonanței sufletești, care i-ar fi putut aducefericirea, r ămâne în veci pierdută:„Ș i te-ai dus, dulce minune/ Ș i-a murit iubirea noastr ă / Floare-albastr ă! Floare-albastr ă / Totu și este trist în lume”.