Răspunsuri

2014-03-26T17:19:09+02:00
Demult, cu mii de ani în urmă, într-un sat de la marginea unei pă- duri  trăia o familie de  oameni  săraci care aveau o  mulţime de copii. De săraci ce  erau nu  mâncau  decât o singură  dată pe zi. Hrana  lor era formată din rădăcini pe care le procurau din pădure. Cel mai mic  dintre  băieţi era foarte slab şi lung de aceea  ceilalţi l-au  poreclit  Ghio cel Lung. Ghio avea  tenul foarte palid şi un singur rand de haine, de culoare verde. Pe cap avea o scufie verde.       Când se ducea la joacǎ, copiii  îl loveau , îl batjocoreau şi nu-l ac- ceptau în jocurile lor. De aceea el se juca mai mult singur.        Nici în familie nu-i era mai bine. Pentru că era foarte firav nu era de nici un folos la treburile de pe lângă gospodarie. De aceea, atunci când venea ora mesei el  primea doar resturile, nişte firişoare  subţiri de la rădăcinile celor mai mici plante.        Sătul de toate necazurile, Ghio cel Lung s-a retras în pădurea de la marginea  satului. Acolo a început să  îngrijească  animalele  rănite sau flămânde. Curăţa arborii de omizi şi insecte. Acum avea cele mai gustoase  fructe ale pădurii. Toamna s-a hrănit cu alune din alunul pe care l-a scăpat de omizi.        Când a dat frigul s-a cuibărit pe muşchiul cel moale de la poalele unui brad  falnic. Dar, într-o noapte au  început să  cadă fulgi mari din înaltul cerului. Pădurea s-a acoperit cu o  plapumă albă de  zăpadă şi l-a acoperit pe băiat.        Ghio cel Lung  a  dormit o iarnă  întreagă, fără să  simtă  gerul de afară. Dar, într-o  dimineată a simtit o fierbinţeala în ceafă şi apa rece se scurgea pe gatul lui.        A vrut să se  ridice, dar nu mai  avea  picioare. I s-au transformat în nişte  firişoare  subţiri prin care a început să  circule apa. Şi  trupul i s-a  schimbat. Nu mai era  format din carne şi oase. Acum era o tulpi- niţă  firavă şi verde.        Tare s-a  mai  mirat de  schimbările  petrecute cu trupul său. Nu-l durea  nimic, şi de aceea nu s-a întristat. A încercat să-şi ridice capul. Cu un  efort a reuşit să de-a la o  parte stratul  subţire de zăpadă care îl acoperea. În loc de  capul copilului  slăbuţ, cu tenul palid şi acoperit cu  scufia  verde, de sub  neaua rece s-a ivit o floare superbă , cu trei petale albe şi cu un moţ verde.        Ghio a  prins  curaj şi s-a  îndreptat cu  faţa spre soare. A crescut foarte repede şi era bucuros că razele soarelui nu-l părăseau.        În aceeaşi  zi, fraţii  lui au  trecut  prin  acel  loc. Recunoscându-i, Ghio cel Lung  a  început să-i strige pe  fiecare, după  numele lor, dar aceştia nu-l  auzeau. Aşa şi-a dat  seama că o dată cu  înfăţişarea de om  şi-a  pierdut şi  glasul. S-a întristat şi şi-a  aplecat  căpşorul în pă- mant.       Din ochii lui au început să curgă mii de lacrimi. Din fiecare lacrimă se ivea câte o floare  asemănătoare cu noua lui înfăţişare. Într-o clipă toată pădurea se umplu de flori albe, cu tulpina firavă şi verde.       Atunci, fraţii  lui au  observat la  picioarele lor  mulţimea de  flori şi aplecandu-se să le culeagă au găsit hainele lui Ghio cel Lung. Au  în- ţeles că fratele lor s-a  transformat într-o floare şi au  hotărât să-i spu- nă Ghiocel.       De atunci, în fiecare primăvară Ghio cel Lung îşi scoate capul din zăpadă vestind  primăvara. Si de fiecare dată el plânge de dorul fami- liei lui şi din fiecare lacrimă se naşte un alt ghiocel.
2 4 2