Răspunsuri

2014-03-25T19:19:58+02:00
O văz, ca prin vis. O văz limpede, aşa cum era. Înaltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos. Cum deschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binişor mâna în sân şi-mi zicea:– Ghici…

- Alune!
- Nu.- Stafide!- Nu.- Năut!- Nu.- Turtă dulce!- Nu.

Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Şi întotdeauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea îmi da părul în sus şi mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.
Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire. Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei.Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră.- Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.Surâsul ei mă gâdila în creştetul capului.- Să spui…Şi niciodată nu isprăvea basmul.Glasul ei dulce mă legăna; genele mi se prindeau şi adormeam. Uneori, tresăream şi o întrebam câte ceva. Ea începea să spuie, şi eu visam înainte.- A fost odată un împărat mare, mare…- Cât de mare?- Mare de tot. Şi îşi iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Şi îi părea rău, îi părea rău că n-avea copii…- Bunico, e rău să n-ai copii?- Fireşte că e rău. Casa omului fără copii, e casă pustie.- Bunico, dar eu n-am copii şi nu-mi pare rău.Ea lăsa fusul, râdea, îmi desfăcea părul cârlionţat în două şi mă săruta în creştetul capului.Câte-o frunză se desprindea din ramuri şi cădea legănându-se. Eu mă luam cu ochii după ea şi ziceam:- Spune, bunico, spune.- Şi aşa, îi părea grozav de rău că n-avea copii. Şi… nu mai putea de părere de rău că nu are copii… Într-o zi veni la el un moş bătrân, bătrân, că-şi târa barba pe jos de bătrân şi de cocoşat ce era. Şi era mic, mic de tot…- Cât era de mic?- Poate să fi fost, aşa, cam ca tine.- Va să zică, nu era mic, mic de tot…- Era mic, da’ nu aşa, mic de tot. Şi cum veni îi zise: “Măria-ta, ai doi meri în grădină, unul lângă altul, că nu ştii care sunt ramurile unuia şi care sunt ale altuia; şi când înfloresc nu ştii care sunt florile unuia şi care sunt ale altuia; şi ăşti doi meri înfrunzesc, înfloresc, se scutură şi mere nu fac. Măria-ta, să ştii că atunci când or lega rod ăşti doi meri, împărăteasa o să rămână grea şi o să nască un cocon cu totul şi cu totul de aur”… Piticul se duse, şi împăratul alergă în grădină, şi căută, căută peste tot locul, până dădu peste cei doi meri. Merii se scuturaseră de flori, că sub ei parcă ninsese, dar rod nu legaseră.- De ce nu legau rod, bunico?- Ştiu eu?… Dumnezeu ştie…Era aşa de cald… aşa de bine în poala bunicii… o adiere încetinică îmi răcorea fruntea… norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă ameţeau… închideam ochii.Ea spunea, spunea înainte, mulgând repede şi uşurel firul lung din caierul de in.- Şi se gândi împăratul ce să facă, ce să dreagă ca merii să facă mere. Unii îl sfătuiau ca să îi ude mereu. Şi i-a udat mereu! Alţii ziceau să le dea mai mult soare. Şi împăratul a tăiat toţi pomii de jur împrejur! Şi merii înfloreau în fiecare săptămână, şi se scuturau, şi rod nu legau. Într-o zi veni la împărat o babă bătrână, bătrână şi zbârcită, ca mine de zbârcită, şi mică, mică, ca tine de mică…- Ca moşu de mică?- Da, ca moşu…- Atunci nu era mică de tot…- Aşa mică de tot nu era. 
2014-03-25T19:25:08+02:00
O vaz, ca prin vis.O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret, cu ochii caprui, cu gura stransa si cu buza de sus crestata in dinti de pieptene, de la nas in jos.Cum daschidea poarta, ii saream inainte.Ea baga binisor mana in san si-mi zicea:- Ghici...- Alune!- Nu.- Stafide!- Nu.- Naut!- Nu.- Turta-dulce!- Nu.Pana nu ghiceam, nu scotea mana din san.Si totdauna sanul ei era plin.Ii sarutam mana.Ea-mi da parul in sus si ma saruta pe frunte.Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii.Ea isi infigea furca cu caierul de in in brau si incepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul in poala ei.Fusul imi sfaraia pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie albastra.- Ei, ce mai vrei? imi zicea bunica.Surasul ei ma gadila in crestetul capului.- Sa spui...Si niciodata nu ispravea basmul.Glasul ei dulce ma legana; genile mi se prindeau si adormeam; uneori tresaream s-o intrebam cate ceva; ea incepea sa spuie, si eu visam inainte.
- A fost odata un imparat mare, mare..
.- Cat de mare?
- Mare de tot. Si-si iubea imparateasa ca ochii din cap. 
-Dar copii nu avea.Si ii parea rau, ii parea rau ca nu avea copii...
- Bunico, e rau sa nu ai copii?
- Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie.
- Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau.Ea lasa fusul, radea, imi dasfacea parul carliontat in doua si ma saruta in crestetul capului.Cate-o frunza se dasprindea din ramuri si cadea leganandu-se. Eu ma luam cu ochii dupe ea si ziceam:
- Spune, bunico, spune.
- Si asa, ii parea grozav de rau ca nu avea copii. Si... nu mai putea de parere de rau ca nu are copii... -
-Intr-o zi veni la el un mos batran, batran, ca-si tara barba pe jos de batran si de cocosat ce era. Si era mic, mic de tot...
- Cat era de mic?- Poate sa fi fost, asa, cam ca tine
.- Va sa zica, nu era mic, mic de tot... - Era mic, da' nu asa mic de tot. Si cum veni ii zise: "Maria-ta, ai doi meri in gradina, unul langa altul, ca nu stii care sunt ramurile unuia si care sunt ale altuia; si cand infloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia; si asti doi meri infrunzesc, infloresc, se scutura si mere nu fac. Maria-ta, sa stii ca atunci cand or lega rod asti doi meri, imparateasa o sa ramaie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur"... Piticul se duse, si imparatul alerga in gradina, si cauta, cauta peste tot locul, pana dete peste ai doi meri. Merii se scuturasera de flori, ca sub ei parca ninsese, dar rod nu legasera.- De ce nu legau rod, bunico?
- Stiu eu?... Dumnezeu stie..
 .Era asa de cald... asa de bine in poala bunichii... o adiere incetinica imi racor Si se gandi imparatul ce sa faca, ce sa dreaga ca merii sa faca mere. Unii il sfatuiau ca sa-i ude mereu; si i-a udat mereu; altii ziceau sa le dea mai mult soare; si imparatul a taiat toti pomii de jur imprejur. Si merii infloreau in fitece saptamana, si se scuturau, si rod nu legau. Intr-o zi veni la imparat o baba batrana, batrana si zbarcita, ca mine de zbarcita, si mica, mica, ca tine de mica...- Ca mosu de mica?- Da, ca mosu..
.- Atunci nu era mica de tot...
- Asa mica de tot nu era. Si zise imparatului: "Maria-ta, pana n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zana Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plangerii, intr-o campie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti, maria-ta, ca indata ce te-or simti florile, incep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, in buruiana pucioasa or in floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca"...
- Dar ce, ai adormit, flacaul mamei?Tresaream
.- A, nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zana Florilor..
 .Auzisem prin vis.Pleoapele-mi cadeau incarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care curge incet, incetinel, incetisor..ea fruntea... norii albi, alunecand pe cerul albastru, ma ameteau... inchideam ochii.Ea spunea, spunea inainte, mulgand repede si usurel firul lung din caierul de in.
Si bunica spunea, spunea inainte, si fusul sfar-sfar pe la urechi, ca un bondar, ca acele cantece din burienile in care adormisem de atatea ori.
- Si imparatul a incalecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... inganam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul
.- ... s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat..
.- ... s-a plecaaat..
.- Si s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...

Ma ajuti ?
Stai sa vad daca gasesc pe net,ca nu am nicio idee.
ok !
Ai gasit ceva Toadere
Ca acum am nevoieeee ! :))))))))