Răspunsuri

2014-03-15T19:00:27+02:00
Androgin este un termen care provine din cuvintele grecești άνδρας (andras, adică om) și γυνή (gyné, adică femeie) și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine, adică un hermafrodit.[1]Androginul a fost văzut de-a lungul timpului în mai multe feluri. Uneori era o ființă cu două părți, sau poate o zeitate. Alteori androginul era o idee ce reprezenta armonia sufletului înaintea încarnării sau a nașterii și organismul asexual după moartea fizică.Fiind un subiect ambiguu, tema androginului a stat la baza multor discuții. Ideea apare în opera mai multor autori celebri, precum Platon, sau în literatura română Liviu Rebreanu. Simbolul androginului apare în religiile lumii începând deja din epoca de piatră, însă imaginea divinului feminin și masculin, uniți într-o ființă, apare numai în învățăturile nondualității.Totuși, în multe culturi apar zeități androgine, care nu personifică direct uniunea între masculin și feminin, ci abrogă de tot diferențierea.Astfel, în majoritatea triburilor americanilor nativi, creatorul este văzut ca o ființă androgină. De exemplu la Abenaki, acesta se numește Tabalak. El creează frații Gluskab si Malsunis din praful de pe mâinile sale. Amândoi primesc puterea de a crea o lume bună, însă numai Gluskab alege această cale, cel din urmă căutând răul.În mitologia Yoruba, care a pornit din Africa, ajungând și în lumea nouă (a fost baza mai multor religii moderne, cum ar fi Santeria), există credința într-un zeu androgin al păcii, al purității și al armoniei numit Olorun sau Părintele Cerului.Androginul Huh este zeitatea eternității în Egiptul Antic. Huh înseamnă „fără sfârșit“. Interesant este că în cazul acestei divinități androgine și partea feminină poartă un nume, Hauhet, ceea ce nu este altceva decât forma feminină a cuvântului „huh“.