Răspunsuri

2014-11-18T17:17:00+02:00
Persia a fost cuprinsă între fluviile Tigru şi Indus, Marea Caspică, Golful Persic şi Oceanul Indian. Pe acest teritoriu s-au încrucişat, încă de acum patru mii de ani, numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India şi China, pe de altă parte cu ţările din bazinul răsăritean al Mediteranei. În acest spaţiu s-au născut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii şi civilizaţii diverse. Istoria Persei a fost strâns legată, în antichitate şi în perioada de început a Evului Mediu, cu istoria Asiriei şi Babilonului, a Egiptului,Grecei şi Romei, a Bizanţului şi a Islamului. Zonă prin excelenţă de contracte întere Orient şi Occident. Clima podişului Iranian era marcată de contraste mari de temperatură. În linii mari, jumătate de sud era favorabil agriculturii şi pomiculturi în timp ce partea nordică avea un teren bun doar pentru păşuni. Pe lângă fauna actuală, în antichitate trăiau aici şi tigri, urşi şi o spece de lei mai puţin periculoasă decât cea de astăzi. Munţii care înconjoară podişul din aproape toate părţile.erau bogaţi în minereuri de fier şi porumb, în diorit şi alabstru, în zăcăminte de stuf şi în pietre preţioase.Primele aşezări omeneşti sînt atestate arheologic pe podişul iranian, chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârşitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici mişcări masive de populaţii nomane care cobarînd din registrele muntoase, îşi îndreptau turmele spre bogatele câmpi mesopotamiene. Aceste triburi indo-europiane au dat vastei regiuniîn care începeau să migreze numele de Aryanam, "ţara arienilor" ceea ce înseamnă "a nobililor" de unde, denumirea ţării de Eran sau Iran, denumire care a fost schimbată în Persia. Limba iraniană veche, avestica, face parte din grupul mare de limbi indo-europene. Era împărţită în două mari dialecte: cel mai vorbit în regiunea Fars şi dialectul zend, vorbit în Media, libă în care este redactată Avasta. Limba pahlavi a fost limba întrebuinţată din părţi din epoca dinastiei Arsacizilor, precum şi în epoca următoare, sassanidă, până la cucerirea musulmană.


Citeste de la elamul in jos
Unde
http://www.referat.ro/referate/Civilizatia_persana_3862.htm de la elamul in jos
scrie undeva elamul, ca n subtitlu
un*