Răspunsuri

2014-11-17T22:16:32+02:00
Vechiul Regim (franceză Ancien Régime, pronunțat: /ɑ̃sjɛ̃ ʁeʒim/) este perioada din istoria Franței dintre Renaștere și Revoluția Franceză, cu alte cuvinte, între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea). Potrivit istoriografiei franceze, această perioadă corespunde începutului Epocii moderne. Termenul regim se referă la regimul politic mai precis la instituțiile statului - tipul de guvernământ - o monarhie absolutistă. Principalul punct de sprijin al doctrinei era dreptul divin al monarhului. Spre deosebire de societatea feudală însă, puterea politică era din ce în ce mai concentrată în mâinile monarhului, cu toate că din unele aspecte aceasta era limitată de corpurile intermediare, de provincii, de parlamente etc.Cu toate că expresia era folosită înainte, termenul este cunoscut în principal datrită lui Alexis de Tocqueville, care îl detaliează în eseul său „Vechiul Regim și Revoluția” din 1856. În această lucrare, de Tocqueville descrie monarhia absolutistă în funcție de societatea medievală care a precedat-o. Semnificația inițială a termenului utilizată de către revoluționarii francezi era de natură peiorativă, fiind o formă de exprimare a dezaprobării societății anterioare și implicit de aprobare a „Noii Ordini”.
10 3 10
Regimul a fost foarte agitat, spectrul politic fiind împărțit între loialiști - susținători ai fostului regel Carol al X-lea, republicani, bonapartiști și orelaniști - susținători ai lui Ludovic-Filip
Înalta burghezie era clasa dominantă iar epurarea edministrației de elemente loialiste a readus în multe posturi cheie foști membri ai perioadei imperiale. După cucerirea Algeriei, în 1830, regimul demarează o politică de colonizare. Dezvoltarea industrială din această perioadă a inițiat noi fenomene sociale și destrămarea vechilor bresle. Aceste modificări sociale, ce au dus la apariția unei mari mase de săraci, au fost printre cauzele revoluției de la 1848 ce dus la căderea regimului.
Cauta de ce ai nevoie
multumesc
de raspuns