Răspunsuri

2014-11-11T20:27:16+02:00
Idila este o specie a liricii erotice, in care este ilustrata viata si dragostea manifestate in mijlocul naturii, intr-o forma optimista sau idealizata.           Idila ,,Izvorul noptii” de Lucian Blaga face parte din volumul de debut intitulat sugestiv ,,Poemele luminii”, din 1919.           Titlul poeziei sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora revelatorie, ,,izvorul noptii”, semnificand originea - ,,izvorul” – sentimentul de iubire, ce capata proportii cosmice, prin cuvantul ,,noapte”           Structura, semnificatii, limbaj artistic           Poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla, care contine o afirmatie constatativa si admirativa pentru frumusetea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata, ca o concluzie emotionanta, inaltand dragostea la apogeu.           Poezia incepe printr-o invocatie cu incarcatura afectiva, sugerand admiratia poetului fata de fiinta draga. Vocativul ,,Frumoaso” ilustreaza, concis si sintetic, perfectiunea fizica a iubitei, insumand toate trasaturile fizice si morale ale fetei dragi. Cuvantul ,,ochii” se constituie in cuvant-cheie al poeziei si apare de trei ori, sugerand intensitatea sentimentului de admiratie si extazul poetic. Aceeasi semnificatie o au si metaforele ,,izvorul” si ,,o mare de-ntuneric”. Momentul in care este imaginat cuplul este al inserarii, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directa, constatativa si plina de admiratie: ,,Frumoaso,/ ti-s ochii-asa de negri incat seara/ cand stau culcat cu capu-n poala ta”. Pozitia cuplului predispune la visare, la meditatia premergatoare starii de extaz de care este cuprins poetul atunci cand priveste in ochii fermecatori ai iubitei.
          Negrul intens al ochilor iubitei semnifica unul din marile mistere ale universului, intrucat se identifica aici cu emotionantul cadru nocturn care acopera vaile, muntii, sesurile, intreg pamantul, ca o taina fascinanta: ,,ochii tai, adancii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste vai/ si peste munti si peste sesuri,/ acoperind pamantul/ c-o mare            de-ntuneric.” Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbiala ,,asa de”, alaturat adjectivului ,,negri” si de apozitia simpla ,,adancii”, un adjectiv substantivizat, care amplifica profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial ,,tainic” care exprima trasatura verbului ,,curge”, ca si metafora ,,o mare de-ntuneric” evidentiaza ideea ca dragostea este una din marile taine ale lumii. Formele pronominale de persoana intai si a doua pun in evidenta armonia totala a cuplului de indragostiti, aflat sub vraja misterioasa a iubirii: ,,ti-“, ,,ta”, ,,imi”, ,,tai”.           Verbul dubitativ ,,imi pare”, aflat in pozitie izolata si formand un singur vers, sugereaza emotia si nesiguranta indragostitului, care niciodata nu poate avea certitudini depline in manifestarea reciproca a sentimentului de iubire.           Ultimele doua versuri se constituie intr-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care exprimasera o constatare plina de admiratie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a exprima consecinta pe care o are asupra poetului vraja emanata de frumusetea ochilor iubitei: ,,Asa-s de negri ochii tai/ lumina mea.”. Contrastul dintre negrul ochilor si lumina care aureoleaza iubirea este realizat printr-un oximoron, adica alaturarea a doua cuvinte cu sens contradictoriu, care formeaza insa un tot indestructibil, sentimentul profund de iubire: ,,asa-s de negri” in opozitie cu ,,lumina mea”.
1 2 1