Răspunsuri

2014-11-10T18:51:49+02:00
Fiind oglinda uriaşă care a strâns lumina dispersată a geniului popular, precum şi setea de frumos a poporului într-un focar măreţ, unde strălucirea lui solară a pus în valoare forţa creatoare a naţiunii noastre, Eminescu a rămas până astăzi singurul Prometeu care a ştiut să înapoieze ţării sale, la o putere înmiit amplificată, lumina înţelepciunii celor mulţi, pentru care a trăit şi a scris. Cu toate acestea, viaţa poetului nu a fost a unui zeu. Adausurile şi exagerările aveau să survină pe urmă, după moartea lui. Mihai Eminescu, privit ca persoană fizică integră, a dus o viaţă relativ simplă, lipsită de extravaganţele şi aventurile lui Rimbaud ori Cervantes. Lipsurile materiale, adăugate contrastului dintre dorinţele sale ideale şi realitatea crudă, l-au zbuciumat însă în suficientă măsură ca să nu fie lipsite de consecinţe vizibile şi să nu lase urme în opera sa. În rest, viaţa lui a fost a unui ţăran, în tinereţe, apoi a unui proletar cult, în a doua parte a ei. Poate copilăria, privită prin prizma timpului şi a nostalgiilor după o lume transfigurată, să fi fost ceva mai senină. Poate. Cu toate acestea, ea nu s-a deosebit cu nimic de copilăria oricărui ţăran cu o familie numeroasă - de pildă, de cea a lui Creangă - unde unde fiecare copil era cam de capul lui, putând face mai cu uşurinţă ceea ce doreşte.
Satul Ipoteşti, care în documente apare ca unul din locurile unde s-a născut poetul (1) în ziua de 15 ianuarie 1850, "la 4 ceasuri şi cinsprezece minute evropeneşti", cum se zice că ar fi notat tatăl său, căminarul Gheorghe Eminovici, era o localitate pitorească, situată într-o vale străjuită de dealuri, care înainte purtau pe spinarea lor păduri întunecoase de stejari bătrâni, unde se ascundeau tainic "curtenii din neamul Cerb" şi pe care copilul i-o fi văzut adesea când se adăpau din "izvorul care tremură pe prund", ori din "lacul codrilor, albastru".
Fără îndoială că natura Ipoteştiului de acum o sută şi mai bine de ani era mai frumoasă şi mai sălbatică decât cea de astăzi, când, după ce le-am vizitat personal de două ori, am constatat că pădurile au fost oarecum rărite. Sălbăticia naturii a constituit cu certitudine un mediu prielnic şi un prim stimul pentru o fire poetică plină de o precocitate romanţioasă care îl caracteriza pe viitorul scriitor, iar peisajele locale văzute în copilărie apar totdeauna transfigurate în întreaga lui operă. Această legătură timpurie cu farmecul bogatei naturi a patriei, precum şi cu comoara inepuizabilă a creaţiei artistice a poporului nostru, va constitui însăşi baza dezvoltării complexei personalităţi artistice a poetului, orientându-l mai târziu în uluitoarea-i activitate creatoare.