Răspunsuri

2014-03-05T21:32:03+02:00
Iubim diferit, în o mie de feluri şi totuşi, cred că iubim diferit. De fapt, cred că nici măcar nu există această iubire despre care vorbim adesea ca despre ceva obişnuit. Nu poţi vorbi despre iubire la fel cum vorbeşti despre micul dejun. Iubirea e un cumul de sentimente şi emoţii atât de intense şi de personale încât sunt greu de împărtăşit chiar şi cu cel de alături, cel care naşte în noi toate aceste trăiri. Nici măcar scrisul despre iubire nu cred că ne face cinste. Unii, mai norocoşi, au acea sensibilitate, talent şi putere de muncă de a descrie asta în cuvinte, în imagini sau sunete. Sunt cei care au rămas în istorie şi cei care o scriu încă. Sunt însă prea puţini pentru câţi oameni iubesc. Pentru că eu cred că iubirea nu este nici ceva elitist, nici exclusivist. Este ceva simplu pe care oamenii o complică studiind-o în toate felurile şi analizând-o pe toate părţile, din teama de a nu păşi în necunoscut, de a nu pierde controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă. Eu cred ca Ion o iubeşte pe Maria la fel de intens cum am iubit noi oameni din viaţa noastră, doar că el nu se gândeşte atât de mult la asta şi nu încearcă să-şi explice de ce, cât şi cum să îi demonstreze. Ei trăiesc, pur şi simplu. Nu cred că iubirea e o luptă continuă şi nu cred că trebuie să dovedim că merităm să fim iubiţi sau că ne ridicăm la înălţimea sentimentelor care vin spre noi şi pe care de multe ori nu le putem accepta sau înţelege.
Cred că iubirea e un miracol pe care nu-l putem explica. Cred că suntem prea mici în faţa unei lumi prea mari pentru a vorbi uşor despre iubire. Cred că, poate, la finalul vieţii (80 de ani mi se pare o vârstă bună) vom şti cum am iubit. Sau pe cine. Cred că acum credem mai mult în emoţiile pe care le trăim, în senzaţiile pe care le aduc oamenii din viaţa noastră şi în sentimentul de bine. Cumulate, le numim iubire căci aşa am fost învăţaţi de societate, de cei mai mari, de exemplele pe care le-am văzut, citit sau auzit. 
Cred că iubesc atunci când simt cum totul se prăbuşeşte în jurul meu iar acel om mă strânge în braţe şi, dintr-o dată, ştiu că va fi bine. Cred că iubesc atunci când mă simt în siguranţă, când mă uit în ochii oamenilor pe care îi iubesc şi simt că mă privesc frumos şi sincer. Cred că un om frumos este un om către care privim frumos. Simt că iubesc când încep să mă iubesc pe mine atunci când sunt alături de acel om. Ştiu că iubesc atunci când îl aştez pe omul acela într-un loc în care ştiu că nu i se poate întâmpla nimic rău. Da, ştiu, asta e imposibil. N-aş putea face niciodată rău unui om pe care îl iubesc. Cel puţin, nu intenţionat. M-ar durea pe mine prea tare. Cred că iubire înseamnă de fapt o putere de a dărui. O lipsă de egoism dusă la extrem. Pe care trebuie să o înţelegem şi să o acceptăm
6 4 6