Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-11-10T13:18:01+02:00
Tema acestui pastel o formează dragostea faţă de ţară, iar ideea, care dă mesaj poeziei, o formează profunda identitate dintre poet, popor şi patrie.Sensul poeziei îl găsim în cuvântul Vara, care este o metaforă, fiindcă vara nu este ~ doar anotimpul, în care lumea vegetală trăieşte deplin, rodeşte, germinează, sporeşte, ‘/ ci este şi vara vieţii omului, când acesta produce, aidoma unui pom, fructele spirituale, ce dau sens vieţii sale. Poetul contemplă, cu ochii sufletului, frumuseţile ţării („Privirile de farmec bete /Mi le-am întors cătrăpământ”) şi receptează acest mesaj esenţial al poporului român(„în lan erau feciori şi fete, /Şi ei cântau o doină-n cor. /Juca viaţa-n ochii lor”), adică viaţa spirituală, care-i defineşte fiinţa. Cu această bogăţie în suflet, poetul, ca reprezentant al conştiinţei naţionale, exprimă dragostea sa faţă de natura patriei („Cât de frumoasă te-aigătit/Naturo, tuf Ca o virgină/ Cu umblet drag, cu chip iubit! /Aş vrea să plâng de fericit, /Că simt suflarea ta divină.”).Dragostea sa faţă de frumuseţile ţării este determinată de această explozie de viaţă: „Că pot să vădce-aiplăsmuit!”, ca semn al harului divin. De aici lumina care îi inundă ssfletul: „Natură, în mormântul meu, /E totul cald, că e lumină!”. Este semnul unei renaşteri interioare, care nu este doar a sufletului său, ci este semnul duhului naţional. De aceea poetul simte lacrimile acestei bucurii imense, inundându-i inima: „Mi-e inima de lacrimi plină” ş’\ profunda legătură, pe care o are cu neamul său: „Că-n ea s-au îngropat mereu /Ai mei, şi-o sămă-ngrop şi eu!” Această profundă unitate cu poporul, cu glia străbună îl determină să constate că, de fapt, poetul este un exponent al conştiinţei naţionale: „O mare e, dar mare lină”.Prin analogie, poetul exprimă, în mod indirect, conceptele sale despre poet şi poezie. Poetul, ca şi Ceahlăul, este: „ Un uriaş cu fruntea-n soare, / De pază ţării noastre pus”. Poezia este: „o taină călătoare”, care „Plutea-ntr-acest imens senin”, este o exprimare a plenitudinii vieţii:„Şi tot văzduhul era plin /De cântece ciripitoare”.Strofa a doua este alcătuită din imagini vizuale şi auditive, în care se redă acest cântec al vieţii: „Iar spicele jucau în vânt, / Ca-n horă dup-un vesel cânt / Copilele cu blonde plete, / Când saltă largul lor vestmânt”.Garabet Ibrăileanu definea astfel locul aparte, deţinut de poezia Vara, în creaţia lui George Coşbuc: „…e sentimentul de comuniune recunoscătoare cu natura, comuniune în viaţă şi în moarte”. Poetul este lumina conştiinţei, iar poezia este lumina emanată de această conştiinţă:„Natură, în mormântul meu, /E totul cald, că e lumină!”

1 5 1