Răspunsuri

2014-11-09T18:56:04+02:00
    Baltagul, publicat în anul 1930, este un roman polimorf, realist şi simbolic în acelaşi timp, încadrându-se într-un tip aparte de realism, şi anume realismul mitic. Acţiunea este structurată în funcţie de două planuri narative: unul realist şi unul mitic. Coordonata realistă a structurii romanului se referă la călătoria pe care o face Vitoria Lipan, la aflarea adevărului şi la descrierea satului moldovenesc. Dacă avem în vedere motivul adevărului, romanul îşi dezvăluie o alcătuire în trepte. Motivul căutării şi al cunoaşterii se dezvoltă într-o structură labirintică. Planul mitic are în centru miturile din care s-a inspirat autorul, precum şi sensul ritualic al gesturilor Vitoriei. Cel mai important mit care stă la baza structurii acestui roman este mitul mioritic, fapt subliniat şi de moto-ul pe care îl alege autorul pentru opera sa: „Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă ş-un câne...”. Acest mit include modul de înţelegere a lumii de către personaje, tradiţiile pastorale, dar şi comuniunea om-natură. Alt mit identificat în structura romanului este mitul egiptean al lui Isis şi Osiris. 
        Tema romanului se referă la drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea adevărului despre moartea soţului ei, urmată de săvârşirea dreptăţii prin pedepsirea vinovaţilor. De asemenea, se regăsesc şi alte teme ale operei sadovenine, şi anume: natura, iubirea, viaţa pastorală, călătoria. În acelaşi timp, romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, cu obiceiurile legate de transhumanţă şi de alte evenimente importante din lumea satului, cum ar fi ritualurile de nuntă, botez şi înmormântare. 
          Titlul exprimă ideea de dreptate pe care Gheorghiţă o va realiza cu ajutorul baltagului. Baltagul, toporul cu două tăişuri, este un obiect ambivalent: armă a crimei şi intrumentul actului justiţiar, reparator. 
         Naraţiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent şi omniscient reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului şi observaţie, lumea satului de munteni şi acţiunile Vitoriei. Secvenţele narative sunt legate prin înlănţuire şi alternanţă. Naraţiunea este preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual şi colectiv. Timpul derulării acţiunii este vag precizat, prin anumite repere temporale: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „10 Martie.” Spaţiul în care se desfăşoară acţiunea este la început satul Măgura Tarcăului. Fiind un roman realist, pentru a sublinia veridicitatea, autorul introduce toponime care există pe hartă: Piatra-Neamţ, Sabasa, Fărcaşa etc. De asemenea, acţiunea romanului se desfăşoară cronologic, urmărind momentele subiectului.
        Incipitul romanului descrie o cosmogonie populară, spusă uneori de Nechifor Lipan la nunţi şi cumetrii, care pune în relaţie destinul individual al acestuia reprezentat de munteni, cu destinul altor neamuri : „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecărui neam. [...] La urmă au venit şi muntenii ş-au îngenunchiat la scaunul Împărăţiei. Domnul s-a uitat la ei cu milă: - Dar, voi, necăjiţilor, de ce aţi întârziat? [...] – Apoi aţi venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă face. Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe.” În cadrul textului cuvintele „rânduială” şi „semn” sunt frecvent folosite, ele fiind considerate cuvintele-cheie ale romanului. Prin dispariţia lui Nechifor Lipan, „rânduiala”, adică ordinea cosmică, a fost distrusă. În opera sadoveniană, natura se reflectă în om, deoarece tragedia este anunţată de schimbarea stării naturii: „Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei”, vremea se tulbură, iarna vine mai repede. Un alt element care confirmă moartea lui Nechifor Lipan este visul Vitoriei, care anunţă şi călătoria pe care trebuie să o facă în căutarea celui dispărut: „Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfinţit o revărsare de ape.” Semnele viitoarei călătorii vin şi din partea naturii: „Cocoşul dă semn de plecare”.
    

6 4 6