Răspunsuri

2014-11-07T20:08:50+02:00
  Cunoaşterea reprezintă reflectarea în conştiinţă a realităţii existente independent de subiectul cunoscător. De aceea, interpretarea greşită a realităţii sau lipsa de cunoaştere poate atrage repercusiuni grave.
      Din punctul meu de vedere, cunoaşterea necesită inteligenţă, care este înnăscută, educaţie corespunzătoare şi înţelepciune, care se acumulează în timp, în funcţie de experienţele personale ale fiecăruia.
      De cele mai multe ori, oamenii au tendinţa să judece ceea ce li se întâmplă, dar şi pe semenii lor, în funcţie de propriile criterii, fără a încerca să cunoască adevărul, să privească evenimentele, ca şi pe cei din jur, în mod obiectiv, detaşat.
      Pe de altă parte, ideile greşite pe care le avem despre ceea ce ni se întâmplă pot avea uneori consecinţe tragice. Un exemplu în acest sens este Ana, unul dintre personajele feminine ale romanului Ion de Liviu Rebreanu. Tânăra interpretează în mod greşit faptele lui Ion şi ajunge să creadă că el o iubeşte, când, de fapt, căsătoria lor făcea parte din planul bine stabilit al lui Ion, acesta urmărind să obţină pământurile tatălui ei, Vasile Baciu. În cele din urmă, comportamentul brutal al lui Ion, dar şi indiferenţa acestuia duc la sinuciderea Anei.
      În concluzie, cunoaşterea este esenţială în viaţa de zi cu zi, ajutându-ne să percepem corect ceea ce ni se întâmplă.
2014-11-07T20:09:43+02:00

Cine după cine a copiat aici?!
eu nu aveam cum sa copiez dupa ea
am dat prima raspunsul ,,deci ea s-a luat dupa mine
nu m-am luat dupa tine ,m-am luat de pe internet ....de unde ai luat si tu ;) Si data viitoare(cine a pus intrebarea) pune si tu mai grele ! Ca asta poti sa iei si tu dupa net , nu sa iti caute altii