Răspunsuri

2014-11-04T20:51:02+02:00
Confruntarea dintre democraţie şi totalitarism a fost o caracteristică a Europei secolului al XX-lea începând cu perioada interbelică. Totalitarismul este o ideologie sau un regim politic în care statul controlează societatea în totalitate, controlează viaţa politică, economică, culturală şi chiar pe cea privată a indivizilor, folosind în acest scop toate mijloacele de manipulare şi represiune posibile. Puterea este controlată, în statul totalitar, de o persoană sau un grup de persoane, prin intermediul partidului unic. Ideologiile sau regimurile totalitare se clasifică în: ideologii sau regimuri de extrema dreaptă – fascismul şi nazismul – şi de extrema stângă – comunismul. La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial continentul european a fost divizat în Occidentul democratic şi Răsăritul comunist şi a pierdut întâietatea în lumea dominată de cele două superputeri: S.U.A. şi U.R.S.S. Peste Europa se aşternuse „cortina de fier”, după cum afirmase premierul britanic Winston Churchill. Comunismul este o ideologie totalitară de extrema stângă care a apărut pentru prima dată în Rusia, devenită primul stat comunist după revoluţia bolşevică din 1917. Printre caracteristicile comunismului putem menţiona: eliminarea pluripartidismului, deci existenţa unui partid unic, guvernarea prin teroare şi violenţă, cu folosirea unor instituţii represive ca poliţia secretă, limitarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, lupta de clasă, comunismul fiind anticapitalist, antiimperialist, susţinea dictatura proletariatului. Puterea era concentrată în mâinile unui dictator, fiind introdus şi cultul personalităţii acestuia.
Confruntarea dintre democraţie şi totalitarism a fost o caracteristică a Europei secolului al XX-lea începând cu perioada interbelică. Totalitarismul este o ideologie sau un regim politic în care statul controlează societatea în totalitate, controlează viaţa politică, economică, culturală şi chiar pe cea privată a indivizilor, folosind în acest scop toate mijloacele de manipulare şi represiune posibile. Puterea este controlată, în statul totalitar, de o persoană sau un grup de persoane, prin int
2014-11-04T21:49:24+02:00
Democratie - regim politic in cadrul unui stat in care puterea apartine poporului. Poporul are dreptul sa-si exercite anumite drepturi politice: a vote, a alege, a fi ales.

Principiile democratiei:
- Suveranitatea poporului
- Respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
-  Votul universal.
- Separarea si echilibrul celor 3 uteri de stat
- Alegeri libere, echitabile, corecte
- Guvernarea majoritatii cu respectarea minoritatii
- Transparenta in activitatile publice
- Pluralism politic, social, economic

Totalitarism - regim politic care se caracterizeaza prin control absolut din partea statului a tuturol sferelor vietii economice, politice, culturale si sociale.

Principiile totalitarismului:
-Cultul personalitatii anumitor persoane (Stalin, Mussolini, Hitler)
-Impunerea unei ideologii
-Control absolut din partea statului
-Monopolul unui singur partid
-Incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenesti

Tari cu regim democratic: Franta, SUA, Marea Britanie
Taru cu regim totalitar: Rusia, Germania, Italia ;))) 
1 5 1