Răspunsuri

2014-11-03T18:43:15+02:00
Antreprenoriatul - singura sursă ce poate crea şi dezvolta noi locuri de muncă. Antreprenoriatul trebuie privit drept activitate pusă în slujba obiectivelor companiei şi subordonat scopului acesteia - maximizarea profitului.
Pe măsură ce termenul „antreprenor" a început să fie folosit tot mai des în contextul dezvoltării economice, sensul şi caracteristicile sale au primit o atenţie din ce în ce mai mare. 
Economia antreprenorială a demonstrat şi încă o poate face, că este importantă. Prin ea s-au putut lansa noi produse şi tehnologii care să satisfacă mai bine pretenţiile consumatorului şi a crescut productivitatea. De asemenea a reprezentat forţa cea mai de seamă în toată istoria lungă şi spinoasă a ascensiunii omului de la subdezvoltare la prosperitate. 
S.U.A. este considerată unică datorită economiei antreprenoriale, iar performanţa Americii constă în capacitatea de a creea locuri de muncă, prin dezvoltarea firmelor mici şi mijlocii, dar şi prin locuri de muncă permanente în marile companii care au apărut încă din anii '70.
Nu trebuie uitată era tehnologică, de care a beneficiat America, dar care se datorează tot creării şi dezvoltării spiritului antreprenorial.
În ceea ce priveşte situaţia României, putem spune că specialiştii evaluează şi sunt de acord că dezvoltarea unui sector viabil al IMM-urilor în structura economică a ţării este esenţială. Deşi este încă preferată o slujbă la stat chiar şi prost plătită, decât asumarea riscului de a gestiona propria afacere, în România spiritul antreprenorial poate fi dezvoltat. O cale ar fi implicarea universităţilor, care prin programele lor de pregătire pot dezvolta practicile economiei antreprenoriale. Sistemul antreprenorial în S.U.A se datorează în mare măsură Universităţilor care au ştiut să creeze şi să dezvolte programe de stimulare a spiritului antreprenorial, în ultimele decenii ţările UE au devenit tot mai conştiente că decalajul faţă de SUA se datorează şi unui deficit de spirit antreprenorial, şi s-au căutat căi de stimularea acestuia.
Antreprenoriatul este considerat un motor al dezvoltării, cel care preia riscurile şi responsabilităţile unei afaceri.
PRACTICI ANTREPRENORIALE ÎN CADRUL SISTEMELOR SOCIALE
Istoria omenirii nu se desfăşoară pe un singur făgaş, şi nu are un singur scop determinat. Dovada o reprezintă enorma varietate a situaţiilor sociale existente azi pe glob şi multitudinea căilor prin care, în diferite colţuri ale Terrei s-a ajuns la aceleaşi situaţii. Marile deosebiri dintre ţări, cu modurile lor de viaţă, şi sistemele lor sociale atât de diferite, sunt greu subsumabile unei tipologii universale. Cea mai cunoscută astfel de tipologie a ultimului secol şi jumătate - a fost tipologia de sorginte marxistă, cu cinci trepte: formaţiunile primitivă, sclavagistă, feudală, capitalistă şi comunistă. 
În prezent, noi românii ne aflăm într-o perioadă de tranziţie. După deceniile de „glorioasă străduinţă pentru trecerea de la capitalism la socialism, încheiate prin implozia unui regim construit cu sacrificii amare si inutile, iată-ne, de mai bine de un deceniu şi jumătate, în tranziţia inversă de la socialismul năruit la capitalism. Indiferent de perioada socială la care vom face referire, vom demonstra că spiritul antreprenorial a fost, este şi va fi prezent. De fapt, acesta, va ajuta şi economia României aşa cum s-a întâmplat şi în SUA (acum mai bine de 100 de ani) să-şi consolideze şi dezvolte mecanismele economiei de piaţă, iar în prezent, conducerea de timp antreprenorială devine necesară ca şi aerul sau apa pentru supravieţuire. Cunoaşterea practicilor antreprenoriale, (chiar şi cele mai vechi) nu este numai în interesul firmelor, care se confruntă cu situaţii din ce în ce mai complexe, generatoare de tot mai multe schimbări, ci şi în interesul societăţii.
Societatea omenească a ieşit din primitivism datorită a ceea ce astăzi se numeşte - prin analogie cu revoluţia industrială modernă - revoluţia agricolă din zorii civilizaţiei. Revoluţia agricolă n-a însemnat inventarea agriculturii, căci începuturile lucrării pământului se găsesc în societatea arhaică. Dar, în cadrul numitei societăţi, ocupaţiile principale erau vânătoarea şi culesul, cultivarea unor pământuri fiind, în cel mai bun caz, o îndeletnicire secundară şi ocazională. Comunităţile gentilico-tribale erau, de regulă, migratoare; modul lor de trai, bazat pe vânătoare, le obliga la aceasta, pe când agricultura este, pe termen lung, incompatibilă cu viaţa migratoare. Revoluţia agricolă a însemnat nu începutul practicilor agricole, ci transformarea agriculturii în ocupaţie constantă şi primordială, în principală sursă de asigurare a existenţei unor întregi populaţii. Revoluţia agricolă oferă temeiul unei productivităţi superioare a muncii omeneşti în raport cu vânătoarea, temeiul unei mai mari siguranţe existenţiale.