Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-10-29T12:01:29+02:00
la steaua este o meditaţie pe tema fortuna labilis,fiindcă steaua este un simbol al destinului şi, potrivit concepţiei poporului român, destinul stelei este dependent de destinul omului. Acest destin este dezbătut de Eminescu în Povestea magului rătăcitor în stele, iar de poetul popular în Mioriţa.Poezia este construită pe simboluri care sugerează şi metonimii care inversează rolurile, Spre deosebire de sonetul III (Când însuşi glasul…), unde poetul caută să readucă icoana iubitei în minte, aici avem o detaşare, o renunţare, o înstrăinare. Textul este construit pe o analogie. Aşa cum imaginea stelei, pe care-o vedem, din cauza depărtării în timp şi spaţiu, nu mai corespunde unei realităţi („Icoana stelei ce-a murit / Încet pe cer se suie: / Era pe când nu s-a zărit, / Azi o vedem, şi nu e”), tot astfel Când iubita, devenită iubire sau dor, numai există, lumina ei, icoana ei este încă prezentă în ştiinţa celor din jur: „Tot astfel când al nostru dor / Pieri în noapte-adâncă, / Lumina  stinsului amor /Ne urmăreşte încă”.Caracterul filosofic al poeziei este reprezentat de legea sublimării, sugerată în versul: „Icoana stelei ce-a murit”,corelat cu: „ Tot astfel când al nostru dor /Pieri în noapte-adâncă”, prin conceptele de fortuna labilis şi panta rhei, prin legea reacţiei („Azi o vedem, şi nu e”), prin legea armoniei şi echilibrului(„La steaua care-a răsărit”).Poezia poate fi înţeleasă, în contextul temei iubirii, şi ca o idilă trăită sub forma unei amintiri.
3 4 3