Răspunsuri

2014-10-27T20:24:01+02:00
In primul rand poti spune ca singurele sarbatori autentice sunt cele care au un substrat religios.Religia e comuniunea de iubire sfântă dintre Dumnezeu şi om, trăită lăuntric, în inimă prin evlavie şi în afară prin cultul divin, virtuţi şi fapte bune. Mai pe scurt: Religia este iubirea lui Dumnezeu. Simţul religios este un fapt universal, un fenomen dat, întipărit în sufletul nostru; este o calitate specifică a sufletului, ca şi celelalte simţuri. Omul întreg omul normal, este acela care are şi îşi dezvoltă toate simţurile, inclusiv simţul religios. Omul fără simţul religios este ca şi omul fără simţul văzului sau auzului, un orb, un surd sau mut, un om nereuşit, anormal. Religia e necesară în primul rând omului, ca fiinţă călătoare prin viaţă şi peste faţa pământului. Să ne închipuim un călător care se trezeşte la Polul Nord, la Polul Sud, sau în mijlocul unui pustiu nemărginit. Care ar fi primul lui strigăt?… Doamne.’… Ajutor.’… Ce groază l-ar cuprinde dacă strigătul lui n-ar avea nici un ecou şi nici un răspuns.
Prin urmare, religia este necesară omului pentru că între enigme oferă raţiunii adevărul suprem, o concepţie veridică despre lume, viaţă şi om; pentru că în mijlocul contradicţiilor oferă voinţei binele suprem şi pentru că în mijlocul artificiilor şi surogatelor oferă inimii fericirea supremă.
Sper sa te ajute!