Răspunsuri

2014-10-27T08:54:25+02:00
Marea Neagră este o mare continentală situată între Europa sud-estica şi Asia Mică, la care au deschidere Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România. Marea Neagră comunică prin anumite strâmtori  cu alte mări: cu Marea Marmara prin strâmtoarea Bosfor, cu Marea Egee prin strâmtoarea Dardanele şi cu Marea Azov ( o mare din partea nordică a Mării Negre care se află între Crimeea şi Rusia) prin strâmtoarea Kerci. Marea Neagră are o forma ovală şi ţărmuri puţin crestate , cu excepţia peninsulei Crimeea. În partea nord-vestică a mării se află numeroase limane, iar platforma continentală este foarte extinsă, adâncimile crescând în celelalte părţi, în partea central-sudică ajungând la peste 2000 m. Suprafaţa Mării Negre este de 413.000 km2, iar adâncimea maximă este de circa 2206 m, înregistrată lângă Yalta.