Răspunsuri

2014-02-27T16:51:00+02:00
Influența unei culturi străine înseamnă influențarea în obiceiuri, în forme politice, în morală, în organizarea vieții, în literatură etc. a unui popor de către altul sau altele.Nu e fără interes a insista asupra acestei chestii și a vedea cum A. Russo, acest spirit pătrunzător, n-a lăsat nimic neobservat și a spus tot ce se poate spune asupra acestei particularități a culturii moldovenești, care explică apariția spiritului critic în Moldova, și nu aiurea. "Școalele limbistice, zice el, au cuibul lor în București și în Ardeal". Pe ardeleni nu-i scuzează, căci au tradiție, pe munteni îi scuzează, pentru că ei nu au tradiție: "Seama Ardealului în istoria nouă a limbii e mai grea. Ardealul, ce are tradiția...". Și cei ce nesocotesc tradiția și "care toate înlăturează și pomenirea chiar a tradiției, sunt ca oamenii cei noi ce își tăgăduiesc părinții". Cărțile vechi, zice el, și limba cronicarilor trebuie să fie modele pentru limba românească, nu cum fac "învățații" ce "leapădă tradiția ascunzând-o sub pretext de baștină latină".Și, în sfârșit, sintetizând și trăgând concluzii, Russo zice:"...între români, moldovenii și între moldoveni, colaboratorii României literare sunt singurii ce nu au împus românilor nici gramatice, nici altă scriere după iscodirile închipuirii lor; singură Moldova, ca și în lupta nașterii, a sprijinit tradiția scrisă și tradiția orală. Este iertat dar Moldovei a cerceta titlurile necontestate vechi și a cumpăni temeiurile nouă; este iertat Moldovei, care au pus mai multe pietre la zidirea veche a naționalităței, a se convinge dacă limbele nouă fac cât limba veche, cât de frumoase și armonioase sunt ele, dacă substituția lor este putincioasă, de nevoie, și conformă cu țălul la care sunt chemate limbele de a fi un organ de înțelegere nu a unor oameni, dar a oamenilor, și a se încredința că latinirea, sau franțuzirea, sau talienirea României vrednicește truzile ce am putea întrebuința în cercetări și lucruri mai serioase".Și aiurea: "Moldova e țară rece, unde entuziasmul, fie politic, fie literar, nu prinde în clipeală; nici teoriile italiene și romantice a vestitului revoluționar ăEliadeî, nici sistemele ardelene nu au prins rădăcină", ceea ce e foarte adevărat, numai cât din tonul frazei lui Russo pare că pricina ar fi o "răceală" inerentă sufletului moldovenesc. Noi credem că acea răceală se explică tocmai prin acea tradiție culturală, cât e vorba mai ales de răceală față cu entuziasmul literar", și prin lipsa unei clase revoluționare, cât e vorba, mai ales, de răceala față cu "entuziasmul politic".Și, fiindcă a venit vorba de o deosebire sufletească, am putea spune ipotetic că poate fi vorba și de un element pur psihic. Poate că moldovenii sunt mai sceptici. (În Scrisori, Alecsandri numește pe munteni gasconi: "gasconi sau, pe românește, munteni". Dar e ușor de înțeles că un popor, un oraș, Bucureștiul, care e în fierbere politică, trebuia să facă impresie de gasconerie unui sceptic rafinat cum a fost Alecsandri.) În sprijinul acestui "scepticism" ar veni și unele mărturii vechi. Așa, de pildă, se știe impresia făcută lui Paul de Aleppo de moldoveni și impresia făcută de munteni. De nepăsarea religioasă a moldovenilor s-a speriat călătorul străin, pe când pentru credința și smerenia muntenilor n-are destule cuvinte de laudă. Această deosebire sufletească, dacă e, s-ar putea explica poate și prin deosebirea elementelor etnice care au luat parte la formarea muntenilor și a moldovenilor. (Alecsandri, întotdeauna gata de invectivă, zice că muntenii sunt româno-bulgari, ceea ce e fals.) Dar, în sfârșit, acestea sunt ipoteze și elementul etnic-ereditar e greu de calculat.În rezumat. În Moldova există o tradiție pe care o respectă moldovenii. De aceea, depozitară a tradiției, îi este iertat să-și ia rolul de a prezida la înjghebarea culturii române moderne, invalidând ceea ce nu ar fi menit să valorifice energia și talentul românesc.Și, în adevăr, Moldova nu s-a mărginit să respingă curentele false, nu s-a mulțumit să le distrugă la ea acasă. Ea a căutat să le distrugă și în afară, acolo unde erau pe cale de a izbuti:"După pilda lui Galilei, ce striga din închisoarea unde-l pusese pedanții vremii de pe atunci: "Pururea mișcă!", voi striga din Moldova, ca să se audă peste Molna, peste Milcov, peste Carpați: "Limba domnilor E... I... P... și altora nu e limba românească, și literatura de astăzi nu e literatura românească", lucruri scrise cel mult în 1855, când Russo și-a scris Cugetările.Așadar, Moldova a dat românismului cultura sau, mai propriu, posibilitatea de cultură, prin acel spirit critic de care am vorbit. Istoria culturii moldovenești din veacul al XIX-lea e, mai ales, istoria acelui spirit critic aplicat la introducerea culturii străine, adică la procesul de regenerare a spiritului românesc. E, ceea ce e același lucru, istoria luptelor împotriva tendințelor false, necumpătate, din Muntenia și Transilvania.