Răspunsuri

2014-10-21T22:34:15+03:00
Apolodor este un pinguin, tenor la Circul din Bucureşti, pe care într-o bună zi îl cuprinde dorul de familie. El porneşte în căutarea locurilor sale de baştină, iar peregrinarea-i se transformă într-o călătorie în jurul lumii despre care ne povesteşte Cartea cu Apolodor a lui Gellu Naum. Cum a ajuns iniţial Apolodor la Bucureşti nu ni se spune în această carte; despărţirea de ai lui şi rătăcirile ulterioare trebuie să fi fost la fel de impresionante ca şi drumul înapoi spre casă, însă povestea lor, pe cît se pare, s-a pierdut - sau poate n-a fost scrisă niciodată. Putem totuşi deduce din cîteva indicii că Apolodor a ajuns în Bucureşti la o vîrstă destul de fragedă. Căci aici el şi-a găsit o a doua mamă, pe cămila Suzi, iar aceasta i-a călăuzit primii paşi într-ale muzicii (,Ea îi fusese ca o mamă:/ Îl învăţase prima gamă"), § 4; v. de asemenea § 17, 66). Ştim aşadar cu certitudine că Apolodor nu a venit la Bucureşti ca tenor şi că talentul lui vocal a fost descoperit şi cultivat abia aici. De asemenea, cunoştinţele lui despre ţinuturile natale sînt destul de precare, astfel încît sîntem îndreptăţiţi să presupunem că ele se bazează doar pe amintiri vagi din prima copilărie: originea lui se dovedeşte a nu fi în Labrador, aşa cum îşi închipuia el înainte de plecarea în marea călătorie, ci la Polul Sud (,I-a spus Bursuk: - În Labrador/ Ai fost născut din întîmplare,/ Căci nu-i picior de pinguin./ Familia Apolodor/ A stat şi ea, foarte puţin/ (Venise numai în plimbare)./ Acuma, după cîte-aud/ S-a stabilit la Polul Sud", § 13). 

La Circul din Tîrgul Moşilor creşte aşadar Apolodor şi îşi descoperă vocaţia, iar în momentul cînd hotărăşte să renunţe la cariera de tenor şi să se întoarcă acasă pare a fi fost pe culmile gloriei, sau în orice caz foarte cunoscut (aşa se face că o cămilă din Africa îl consideră un ,vestit tenor", § 17, iar în Uruguay întîlneşte ,un foarte vechi admirator", § 61). Înainte să plece din Bucureşti el este deja un erou care şi-a dobîndit faima în arenă. Nu greşim probabil prea mult dacă ne imaginăm că tocmai faptul de a fi ajuns în vîrf îi declanşează nostalgia (de la gr. nostos 'întoarcere' şi gr. algos 'durere': întoarcere dureroasă şi durere a întoarcerii). Apolodor este un dezrădăcinat încununat de succes într-o ţară străină care ajunge în chip necesar să-şi pună întrebări asupra obîrşiei sale. Călătoria sa spre ţinuturile de baştină descrie traseul mitic al unui pelerinaj spre centrul lumii, în căutarea sinelui. Din clipa cînd străinătatea lui la circ îi devine evidentă, el îşi dă seama că nevoii care îl trage înapoi către origini nu i se poate opune cu nici un chip (,N-am încotro! Mi-e tare dor/ Şi trebuie să dau de ei", § 18). Apolodor îşi caută locul, iar umbletul lui prin lume este călăuzit de o busolă ce indică neobosit Polul Sud. 

În afara fraţilor de sînge, pe care îi caută străbătînd lumea în lung şi-n lat, Apolodor are - fără să ştie, dar nu fără să o arate - şi fraţi literari. Dacă spre cei dintîi el se îndreaptă, cei din urmă duc fără îndoială la spaţiul literar de unde el provine. Un frate mai mare al lui Apolodor este grecul Odysseus. Efigia protectoare a fratelui mai mare este cea mai sigură garanţie că micul pinguin va scăpa teafăr din toate încercările. Despre Odysseus, Homer povesteşte că s-a acoperit de glorie sub zidurile Troiei împreună cu ceilalţi regi achei şi a contribuit printr-o stratagemă decisivă la căderea cetăţii asediate ani de-a rîndul. Adevărata probă a supravieţuirii el a trebuit să o treacă însă abia pe drumul către casă (nostos), în lupta trudnică şi anonimă cu soarta, zeii şi stihiile. Odysseus este de aceea pentru posteritate nu atît eroul de la Troia, cît multîncercatul rătăcitor prin lume, care răzbeşte datorită perseverenţei şi ingeniozităţii.