Răspunsuri

2014-02-25T17:12:57+02:00
Titlul metaforic (Măi bădiţă, floare dulce), reluat în primul vers al doinei, unicizează iubitul, sugerându-ne frumuseţea confirmată în portretul de o şocantă originalitate, realizat printr-un paralelism cu muncile ţăranului: semănatul, seceratul, adunarea grânelor în stoguri,îmblătitul, măcinatul boabelor şi cernutul făinii. Imaginea, din perspectiva psihologiei feminine,este subiectivă. Subiectivitatea eului liric, care doreşte ca iubitul cernut „Prin sprincene” să-i fiepermanent aproape, este potenţată prin sugestia celor 11 verbe succesive aflate la modul condiţional-optativ. Starea poetică (trăirea eului liric) este complexă: iubirea copleşitoare se împleteşte cu dorul – alt sentiment definitoriu al doinei – şi cu jalea (tristeţe, plâns interior) generată de absenţa acelui „bădiţă” capabil să „stâmpere de jele” şi să poată fi oferit „inimii”. În integralitatea sa, Măi bădiţă, floare dulce poate fi considerată o metaforă a iubirii. În viziuneaautorului anonim, a iubi înseamnă a trăi după raţiunile inimii. Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte. Ideea de a proiecta activităţile cotidiene într-un plan spiritual, de a le folosi pentru a exprima frumuseţea în iubire conferă originalitatea textului: „Unde te-aş găsi te-aş smulge, / Şi-acasă la noi te-aş duce, / Şi te-aş răsădi-n grădină, / Şi te-aş secera cu milă; / Şi te-aş face stog în prag, / Şi te-aş îmblăti cu drag; / Şi te-aş măcina mărunt / La morişca de argint…” Autorul anonim intuieşte că primul element care leagă oamenii între ei este frumuseţea, nu numai fizică, ci şi morală, sufletească. Cu adevărat originală este intuiţia că frumuseţea înseamnă prezenţa divină în lucruri. Aşa se explică paralelismul sintactic care figurează idealul de frumuseţe masculină în viziunea iubitei. Este un mod subtil de a sacraliza iubirea şi de a-i conferi atributele naturii. Frumosul, ca divinitate vizibilă, aminteşte de portretul ciobanului din balada Mioriţa, în care descoperim idealul de frumuseţe masculină, realizat din perspectivamamei. Doina populară Măi bădiţă, floare dulce este un text antologic, care transfigurează – după expresia lui Marcel Raymond – o beţie a inimii, oferindu-i cititorului o faţă a eului erotic cernut „Prin sprincene”, frământat în „inele”, capabil să „stâmpere de jele”.
14 4 14