Răspunsuri

2014-10-14T21:35:43+03:00
Titlul poeziei are o dublă accepție: una denotativă și una religioasă. În sens propriu (denotativ),cuvântul-titlu desemnează un act juridic întocmit de o persoană prin care aceasta își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, mai cu seamă în transmiterea averii sale. Aceasta este, însă, accepția laică a termenului. În accepție religioasă, cuvântul face trimitere la cele două mari părți ale Bibliei, Vechiul Testament și Noul Testament, în care sunt concentrate invățăturile proorocilor și apostolilor, adresate omenirii. Din această accepție religioasă derivă și sensul conotativ al termenului pe care îl întâlnim în poezie. Astfel, creația argheziană devine o moștenire spirituală adresată urmașilor-cititori sau viitorilor truditori ai condeiului.
Am gasit asta intr-o carte de evaluare nationala