Răspunsuri

2014-02-23T19:24:11+02:00
Imagini vizuale: ”În revărsatul zorilor plecarăm”,”Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre Dărmănești”,”la câțiva pași, pe prispa unei case albe, gospodarul și gospodina dormeau sub o plapumă”,”sărind ca niște capre peste bolovani, cursuri de apă, bălți și gloduri”,”Nici un nor nu plutea sub albastrul cerului adânc și limpede ca ochiul unei fecioare”,”Toate stelele se mistuiseră și cel mult dacă îndrăzneața Stea a Ciobanului mai înfrunta, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat”,”Roua avea înfățișarea unor mărgăritare ce nu așteptau decât o rază de soare spre a se schimba în strălucitoare diamante”,”schitul acesta e un adevărat cuib de vultur aninat în crăpătura unei stânci aeriene”,”schitul se zărește albind dintre brădișul negru”,”Valea-Sacă se răsfăța cu casele ei albe și curate între două dealuri acoperite cu grădini, fânețe și semănături”.
Imagini auditive:”
cele mai guralive ființe din aceste locuri sunt numai lăstunii, care zboară în stoluri negre înainte de apusul soarelui și se învârtesc țipând în jurul turnurilor albe și neclintite ale bisericii”,”prin aerul sec, ajungea până la noi glasul omului și al toporului”,”o trăsnitură colosală umplea văile munților: erau fagii, paltinii sau brazii amețitor de înalți, care, în căderea lor prăpăstioasă, sfărâmau și doborau tot în calea lor”,”Toaca, cu glasul său cicălitor și subțire, clopotul, cu vocea sa gravă, rară și sonoră, sunt capii de familie ai acestui furnicar de ființe negre, care foiesc repede în toate părțile”.