Stațiile cosmice au exercitat întotdeauna asupra omului fascinația lumilor necunoscute OZN-urile au fost considerate uneori semne sosite spre noi de la civilizațiile îndepărtate care au binevoit ca informațiile lor atotcuprinzătoare să le expedieze prin aceste mijloace tehnico-științifice rămase până astăzi cu toată bunăvoința savanților fenomene neelucidate ceea ce a marcat însă secolul al 20-lea a fost Revoluția rapidă a astronauticii.Astfel în 1961 primul om a zburat în cosmos și ne putem mândri ca numai 20 de ani mai târziu în 1981 a navigat în spațiu și primul cosmonaut român Dumitru Prunariu.
Dar evenimentul cel mai important al secolului trecut l-a reprezentat primul pas pe luna făcut la 20 iulie 1969 de către echipajul de pe Apollo 11.Simbolic astrul nopții după ale cărui rotație în jurul soarelui astrologii au făcut calendarul a fost cucerit într-o zi de luni adică ziua pe care latinii au consacrat-o Lunii,numind-o Lunae dies?
1)Identificați cuvintele compuse din cuvinte întregi din articolul de ziar de mai sus și arătați prin ce procedeu de compunere au fost obținute.
2)Precizați ce părți de vorbire sunt cuvintele compuse identificate.

1

Răspunsuri

  • Utilizator Brainly
2014-10-13T16:37:21+03:00
Binevoit ----> sudare , verb predicativ
atotcup
rinzatoare ----> sudare , adjectiv propriu-zis
tehnico-stiintifice ----> alaturare cu cratima , substantiv comun , compus
bunavointa ---->suda
re , substantiv comun , compus
Apollo 11 ---->alatu
rare fara cratima , substantiv propriu,compus
Lunae dies ----> Alaturare fara cratima , substantiv propriu , compus.















25 4 25