Răspunsuri

2014-10-10T21:27:54+03:00
Stilul arhitectural Clasic[modificare | modificare sursă]Clasicismul a fost o mișcare de largă întindere în arhitectură, pictură și alte arte vizuale care a început în anii 1760, a atins apogeul între anii 1780-1790 și a durat până în anii 1840-1850. Acest curent a răsărit în mare parte ca o reacție împotriva rămășițelor stilului Baroc și senzualului și frivolului stil decorativ Rococo, care a dominat arta europeana începând cu anii 1720. Dar un și mai profund stimul a fost un reînnoit și profund studiu științific manifestat fața de antichitatea clasică ce a răsărit în Secolul 18. Interesul pentru clasicism a fost declanșat de descoperirile arheologice, în particular explorarea și excavațiile orașelor romane îngropate de la Herculaneum și Pompeii(excavații ce au început în 1738, respectiv 1748), iar începând cu a doua decadă a secolului al XVIII-lea, un număr însemnat de publicații influente au inclus în paginile lor imagini ale monumentelor romane și a altor antichități, care au trezit rapid interesul fața de trecutul clasic. Noua înțelegere a lucrurilor desprinsă din descoperiri și publicații au permis pentru prima oară cărturarilor europeni să discerne perioade distincte și separate în arta Greco-romană iar acest nou simț al pluralității stilurilor antice le-a înlocuit pe cel vechi, cel al venerării artei romane și a încurajat un real interes pentru purele antichități grecești.Cărturarul german Johann Joachim Winckelmann vedea în sculptura greacă „o simplitate nobilă și o tăcută grandoare” și a facut un apel către artiști să imite arta greaca. El pretindea că făcând asta, acei artiști vor obține imitații idealizate ale formelor naturale, dezgolite de toate aspectele individualiste și imaginile lor vor obține o semnificație universală. Pornind de la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale.Obiectivul acestui curent este de a exprima măreția puterii regale și, în acest sens, noul stil se distanțează de fantezia și emoția barocului italian pentru a impune o viziune monumentală bazată pe linii drepte, orizontale și verticale, pe echilibru, claritate și raționalitate. O singură țară va sta departe de unanimitatea națiunilor în manifestarea barocului ca fenomen cultural și arhitectural, Franța, în secolul XVII, atunci când monarhia se afirma ca autoritate în toate domeniile. Franța se angajează pe o cale paralelă: căutarea rigorii, a armoniei majestoase, a liniei drepte, ce se opune exuberanței liniei curbe ale barocului. De altfel, Franța, pe lângă Anglia, printr-o generație de studenți francezi pregătiți la Roma și influențați de scrierile lui Wincklemann, au fost primele tari ce au adoptat acest curent artistic, iar apoi a fost rapid adoptat de cercuri progresiste din Suedia.Curentul Clasicismului se extinde pe suprafața întregii Europe, notabile fiind Sankt Petersburg și München, orașe transformate în adevărate muzee de arhitectură clasică, el continuând să fie o forță academică majoră pe tot parcursul secolului al 19-lea și chiar mai mult, fiind o constantă antiteză în reînvierea Romantismului sau Goticului. Cu toate astea, de la sfârșitul secolului înainte, stilul începe a fi considerat anti-modern sau chiar reacționar în anumite cercuri influente de critici.Între timp, arhitecți conservatori moderniști ca Charles Perret din Franța păstrau ritmul și spațierea arhitecturii columnare chiar și în clădirile fabricilor, unde „colonadele”, descrise ca reacționare, pilastrul clădirii - ca niște panouri canelate sub o abă repetată păreau progresiste. Pablo Picasso experimenta cu motive clasicizante în anii imediat următori celui de-al Doilea Război Mondial iar stilul Art Deco ce a avut vârful strălucirii în 1925 la Expoziția Artelor Decorative se baza deseori pe motive neoclasice, fără însă a le exprima deschis. Acest stil este întâlnit pretutindeni în Europa, în cadrul diferitelor construcții: locuințe burgheze, locuințe nobiliare (palate - de exemplu Palatul Pașcov din Moscova, Teatrul regal din Berlin etc), teatrele-un program funcțional important al clasicismului datorită influenței „iluminării” (de exemplu: teatrul „Scala” din Milano, teatrul regal din Berlin, teatrul din Bordeaux, teatrul din Besançon etc.), clădiri religioase-bisericile aflate într-un număr mai redus în această perioadă( de exemplu Biserica Sainte-Genevieve din Paris), clădiri administrative-cuprind clădiri publice pentru sedii ale ministerelor, ale parlamentelor, ale justiției, băncilor și burselor, clădiri pentru învațământ, monumente comemorative-având în general aspectul de temple antice (cele mai reprezentative sunt în Franța și Germania, dintre care pot fi amintite: Arcul de Triumf din Piața Charles de Gaulle în Paris, biserica La Madeleine din Paris, Valhalla langă Rogensburg, în Germania).s.