Răspunsuri

2014-10-09T22:12:01+03:00
Pe DANIEL AFONSO EL elera din portugalia   l-am cunoscut în prima zi de școală din viața mea. Rememorând acele amintiri, îmi dau seama că mi-a plăcut îndrăzneala lui, faptul că nu era nici timid, nici speriat de școală, colegi sau doamna învățătoare. Vorbea cu toată lumea, povestea despre aventurile avute în vacanța de vară dintre sfârșitul grădiniței și începutul școlii, ne arăta pozele făcute, de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeauna. Îl urmăream cu interes, mă uitam la ochii lui mari, albaștri, plini de sinceritate și îi răspundeam vesel, încercând să îi atrag atenția asupra mea.A doua zi eram deja cei mai buni prieteni din lume și așa am rămas până astăzi. Mi-a dovedit de multe ori că nu m-am înșelat în privința lui. M-a sfătuit când am avut nevoie, mi-a fost alături când eram supărat, mi-a luat apărarea când am avut discuții cu alții, așa cum am procedat și eu întotdeauna. Chiar și când o parte din drumurile noastre au pornit în direcții diferite, eu și cel mai bun prieten al meu am rămas uniți, ne-am distrat împreună și ne-am sprijinit la nevoie - 
2 4 2
2014-10-09T22:43:42+03:00
My friend is Ana ,she is from Portugal and she  can dance very weel ! Ana`s favorite food is pizza and her favorite sport is basketball . Sha also plays the piano and dances in dance school In the summer she goes to Portugal but we speak by skype and facebook !
1 3 1