Răspunsuri

2014-10-08T21:16:22+03:00
As vrea sa fiu cinci minute, numai cinci minute, poet:

Unul dintre acei oameni extraordinari pe care zeii ii inaripeaza
Cand vor sa exprime in vesuri o suferinta sau o bucurie
-si-n acele versuri se recunosc apoi milioane de oameni, 
iar generatii intregi le stiu pe de rost si de cate ori le aud
sunt cuprinse de aceeasi adanca emotie.

As vrea sa fiu, numai cinci minute, un astfel de om privilegiat, 
Pentru a tese-, si nimeni sa nu-l gaseasca injosit- vesmantul poeziei
In jurul celei mai banale intamplari cu putinta, 
Intamplare ce pe mine m-a emotionat la culme, 
Si as vrea ca emotia aceasta sa nu se piarda, sa o-ncerce
- o, de s-ar putea !- cat mai multi oameni.

Haideti, degete ale mele, indrazniti, incercati sa teseti
Vesmantul de aur al poeziei
Pe umerii rapanosi ai acelei atat de prozaice intamplari, 

Cand dimineata unei urate zile de toama m-a prins intr-un tren apropae pustiu, 
Si intr-o mica gara de munte, pierduta in ploaie si ceata, 

Un alt calator, un ins cam antipatic, a intrat tocmai in compartimentul meu.

Ma simteam atat de bine singur, in trenul care strabatea negura muntilor, 
Si iata-l acum pe asta morocanos si mirosind a caine ud
Iar pe deasupra- animalul- se si apuca sa manance.

Era evident un ins antipatic, cu nasul lui borcanat, 
Cu ochii bulbucati si umezi de broscoi, 
Cu putin par in crestetul foarte tuguiat
De parca l-ar fi strans prea tare poarta prin care venise in lume.

Am vazut cu sila cum dintr-un petec sois de ziar
Scoate o bucata de peste prajit, o ceapa si un colt de paine, 
Si ca sa nu-l mai am in fata ochilor, m-am intors spre fereastra.
Dar apoi l-am privit iarasi, cel putin ca sa ma infurii de-a binelea.

Ghemuit in coltul lui ca intr-o vizuina, intrusul a inceput sa infulece, 
Miscand capul in sus si in jos, si facand apoi efortul suprem
In urma caruia imbucatura ii aluneca in sfarsit pe beregata
Si iar intindea mana spre hartia slinoasa, 
Fara nici o lumina in priviri, ca si cum ar fi implinit o osanda.

Si deodata mi-am dat seama ca n-avea nimic de baut
Nici apa, nici vin, si ca in lipsa lor, masa era o osanda.

Din acea clipa, miscarea capului sau plina de efort si suferinta, 
mi-a aparut sfasietor de umana.
Atunci am simtit painea si ceapa ca de piatra, zgariindu-mi gatlejul, 
Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele meu, 
Ca si cum carnea si sangele lui ar fi fost carnea si sangele umanitatii.

Cum curgeau afara paraiele de munte dupa trei zile de ploaie, 
Asa a inceput sa curga prin mine torentialul fluviu al compasiunii.

Palid, sedeam in coltul meu, prada unei puternice emotii.
Atat de fierbinte si necontrolat e valul dragostei de oameni
Care imi ineaca uneori, in cele mai banale imprejurari, 
Inima vesnic nepotolita si flamanda.
Palid sedeam in coltul meu, cuprins de o singura, mistuitoare dorinta, 
Ca, desfacandu-mi arterele, sangele sa mi se prefaca in vin.

O, cum le-as fi desfacut atunci, lasandu-l sa curga, umpland cu el o cana, o carafa, 
Pe care le-as fi intins acestui am atat de antipatic si totusi
Atat de uman, acelui frate necunoscut al meu.

Aceasta e intamplarea banala pe care as fi vrut sa o imbrac in vesmantul poeziei, 
Daca as fi putut sa fiu cinci minute, numai cinci minute, un mare poet