Cele trei texte studiate : Lacul de Mihai Eminescu , izvorul noptii de lucian blaga si emotie de toamna de nichita stanescu au o tema comuna : iubirea ce elemente vi se par mai concludente din acest punct de vedere

realizati o compunere pe baza acestor date


dau vot + cel mai bun

1

Răspunsuri

2014-10-06T22:11:43+03:00
 Lucian Blaga (1895-1961) s-a născut în satul Lancrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume „sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de 4 ani, fiind „mut ca o lebădă”. Lucian Blaga este un poet interiorizat, cu sufletul prea plin de trăiri profunde: „Eu cred că sufeream de prea mult suflet”. Idila Izvorul nopţii, de Lucian Blaga, face parte din volumul de debut intitulat sugestiv Poemele luminii, din 1919. În concepţia lui Lucian Blaga, iubirea este singura cale de pătrundere în misterele lumii, de cunoaştere a tainelor universului. Unul dintre principalele sinonime ale „luminii”, metaforă revelatorie centrală a volumului, este cunoaşterea. Titlul poeziei Titlul poeziei sugerează fascinaţia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiţi printr-o metaforă revelatorie, „izvorul nopţii”, semnificând originea - „izvorul” - sentimentului de iubire, ce capătă proporţii cosmice, prin cuvântul „noapte”. Poezia Izvorul nopţii este un scurt, dar profund omagiu adus frumuseţii iubitei, exprimat printr-o confesiune solemnă şi plină de fiori. Incipitul poeziei, este reprezentat de vocativul emoţionant şi afectiv „frumoaso”, adresat iubitei de îndrăgostitul sensibil. Structură, compoziţie, limbaj artistic Poezia este alcătuită dintr-o frază amplă, care conţine o afirmaţie constatativă şi admirativă pentru frumuseţea ochilor iubitei şi o propoziţie dezvoltată, ca o concluzie emoţionantă, înălţând dragostea la apogeu. Poezia începe printr-o invocaţie cu încărcătură afectivă, sugerând admiraţia poetului faţă de fiinţa dragă. Vocativul „frumoaso” ilustrează, concis şi sintetic, perfecţiunea fizică a iubitei, însumând toate trăsăturile fizice şi morale ale fetei dragi. Cuvântul „ochii” se constituie în cuvânt-cheie al poeziei şi apare de trei ori, sugerând intensitatea sentimentului de admiraţie şi extazul poetic. Aceeaşi semnificaţie o au şi metaforele „izvorul” şi „o mare de-ntuneric”. Cuplul este imaginat în momentul înserării, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directă, constatativă şi plină de admiraţie: „Frumoaso, / ţi-s ochii-aşa de negri încât seara / când stau culcat cu capu-n poala ta”. Poziţia îndrăgostiţilor predispune la visare, la meditaţia premergătoare stării de extaz de care este cuprins eul liric atunci când priveşte în ochii fermecători ai iubitei. Negrul intens al ochilor iubitei semnifică unul din marile mistere ale universului, întrucât se identifică aici cu emoţionantul cadru nocturn care acoperă văile, munţii, şesurile, întreg pământul, ca o taină fascinantă: „ochii tăi, adâncii, sunt izvorul / din care tainic curge noaptea peste văi / şi peste munţi şi peste şesuri, / acoperind pământul / c-o mare de-ntuneric.” Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbială „aşa de”, alăturat adjectivului „negri” şi de opoziţia simplă „adâncii”, un adjectiv substantivizat, care amplifică profunzimea sentimentului de dragoste. Epitetul adverbial „tainic” care exprimă trăsătura verbului „curge”, ea şi metafora „o mare de-ntuneric” evidenţiază ideea că dragostea este una din marile taine ale lumii. Formele pronominale de persoana întâi şi a doua pun în evidenţă armonia totală a cuplului de îndrăgostiţi, aflat sub vraja misterioasă a iubirii: „ţi-”, „ta”, „îmi”, „tăi”. Verbul dubitativ „îmi pare”, aflat în poziţie izolată şi formând un singur vers, sugerează cu mare forţă emoţia şi nesiguranţa îndrăgostitului, care niciodată nu poate avea certitudini depline în manifestarea reciprocă a sentimentului de iubire. Ultimele două versuri se constituie într-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care exprimaseră o constatare plină de admiraţie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a exprima consecinţa pe care o are asupra poetului vraja emanată de frumuseţea ochilor iubitei: „Aşa-s de negri ochii tăi / lumina mea.” Contrastul dintre negrul ochilor şi lumina care aureolează iubirea este realizat printr-un oximoron, adică alăturarea a două cuvinte cu sens contradictoriu, care formează însă un tot indestructibil, sentimentul profund de iubire: „aşa de negri” în opoziţie cu „lumina mea”. Poezia conţine şi inversiunile „ţi-s ochii”, „tainic curge noaptea”, „aşa-s de negri ochii tăi”, care amplifică starea de extaz, de încântare a eului liric pentru misterul iubirii
12 3 12