Răspunsuri

2014-10-01T19:57:50+03:00
De când erau ca iarba anticii codri deşi
Şi mici ca muşuroaie Carpaţii urieşi,
Şi văile profunde, şi latele vâlcele
Ca pe o apă lină uşoare vălurele;
De când în lume lupii erau păstori de oi
Şi urşii cu cimpoaie mânau cirezi de boi;
De când purta-n cosiţe Ileana Cosânzeană
O floare cântătoare, o floare năzdrăvană,
N-a fost copilă-n viaţă mai dulce, mai aleasă
Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă!

Născută-n faptul zilei cu faţa-n răsărit,
Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit,
Ferice de-a atinge cu-o rază argintie,
Cu ultima lor rază aşa minune vie.
Şi astfel, de lumina cerească dezmierdată,
Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată;
Ş-acum e fala lumii, a minţii încântare,
Al inimilor farmec, a ochilor mirare.
Tot omul care-o vede, răpit, uimit simţeşte
Că parcă se renaşte, că inima lui creşte,
Că trece lin din iarnă în dulce primăvară,
Că mii de păsări cântă în sânu-i şi pe-afară.

Ea are-o faţă albă de flori de lăcrimioare
Şi ochi cereşti, albaştri ca floarea de cicoare,
Ş-un păr ce străluceşte pe fruntea sa bălaie
Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie,
Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare
Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare.
Ea poartă haine scumpe, uşoare, descântate,
Din fire de păianjen ţesute şi lucrate,
Prin care tainic saltă luciri de forme albe,
Comori atrăgătoare ca visurile dalbe,
Precum acele slabe văpăi tremurătoare
Prin frunze răspândite de luna gânditoare.
Aprinşii ochi ai nopţii în juru-i scânteiază,
Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează,
Şi lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri,
Voind ca să pătrundă prin iţele subţiri.
Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune,
Din soarele-răsare şi pân la soare-apune
Se-ntinde pe deasupra-i cu bolta lui rotundă,
Voind să-i facă-un templu în care s-o ascundă.
Şi-i zice: Însuşi cerul spre tine se înclină...
Frumseţa-i o coroană pe frunte de regină!
7 3 7