Răspunsuri

Cel mai inteligent răspuns!
2014-09-28T11:56:11+03:00
Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului.
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[2], numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații. Anul 1896 este anul debutului său literar. La 30 iunie publică în ziarul „Liga Ortodoxă”
În 1905 a început un șir de călătorii în străinatate S-a reîntors în România în 1910, și a publicat lucrări în Viața Românească, Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D. Cocea Facla și Viața Socială, dar și în revista Cronica în colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care a avut o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice cu care și-a câștigat notorietatea în cercurile teatrale, politice și literare ale vremii.
A murit pe 14 iulie 1967




4 5 4
2014-09-28T12:00:46+03:00
Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române. A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.S-a născut pe data de 21 mai 1880 la București, în strada Țărani nr. 46[2], numele său fiind Ion Nae Theodorescu. Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”, sub îndrumarea primului său dascăl, Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896 urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie Cantemir” și apoi pe cele ale liceului „Sfântul Sava” din București. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

3 5 3