buna ziua trebuie sa selectez un epitet...daca ma puteti ajuta În seara aceea de Ajun eram nespus de agitat. Cu îngrijorare fără de seamăn mă repezeam, după scurte popasuri, dintr-un colţ al curţii într-altul, scrutând cerul cu încordate priviri. Mai ales în miazănoapte îmi pusesem toată nădejdea; de acolo avea să vină mult aşteptatul nor de zăpadă. Mi-l închipuiam enorm şi alburiu, cu chip de om; un Moş Crăciun plutind greoi sub povara darurilor pe căile văzduhului. Era cu neputinţă pe-o vreme ca asta să nu se ivească, scuturându-şi barba de omăt, un cer atât de plumburiu şi potolit, e drept, dar atât de gheţos! Numai fata din casă mă tot necăjea: — Domnule, poftim înăuntru, ai să răceşti * [...] Prudenţa mă sfătui că e timpul să intru; atunci surprinsei în dreptul unuia din geamurile care tocmai se aprinsese primul fulg. Îl văzusem; nu mai putea fi nicio înşelare! Venise din împărăţia neagră de deasupra, minusculul flutur degerat se repezise în lumina geamului, spre a cădea orbit în întunericul de dedesubt. [*] Când ieşii într-un târziu afară, fulgi albi se vânzoleau buluc în pătratele luminoase ale ferestrelor, roi de fluturi şi fluturaşi în vârtej fără odihnă [...]. Dar lămpile erau departe, în dosul geamurilor aburite, şi micile insecte de gheaţă piereau cerneri-cerneri în noaptea vicleană în care se ascunsese frigul. Nu-mi venea să cred ochilor, şi multă vreme i-am privit neîncrezător; dar când pe negrul de pretutindeni au început să răsară şi să se lărgească ostroave de albeaţă, n-am mai avut nicio îndoială. [*] Atunci n-am mai putut rezista bucuriei mele. Şi cu căciuliţa şi cu umerii îmbrăcaţi în solzişori de ie, ca într-o armură de argint, am năvălit înăuntru: — Mamă! ... mamă, n-auzi * mamă? — Ce pofteşti? — Ninge, mamă * — * — Ninge, mamă, n-auzi? — Să faci bunătatea şi să nu mai ieşi afară şi să te culci numaidecât.

2

Răspunsuri

2014-02-17T20:04:07+02:00
Plutind greoi
patratele luminoase
daca imi poti spune si care sunt caracteristicile acestora :>
Plutind greoi- Acest epitet denota incarcatura Mosului din spinare care era plina de daruri pentru copii. Aceasta plutire greoaie exprima cantitatea enorma de cadouri a Mosului care aduce daruri fiecarui copil
Cel mai inteligent răspuns!
2014-02-17T20:04:42+02:00
"flutur degerat" este epitet
David daca poti sa ma ajuti... cum le identifici....care sunt caracteristicile epitetelor
Epitetul este o insusire deosebita, iesita din comun a unui obiect,persoana animal
multumesc mult !
Mai usor de gasit sunt epitetele cromatice care denumesc niste culori spre exemplu "vaza sangerie" adica vaza rosie